Prezent la conferința „Întinerirea parcului auto din România – care sunt soluțiile?”, organizată de PwC România, șeful Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) a declarat că, atâta timp cât există „o necesitate stringentă de a reintroduce taxarea autovehiculelor pentru poluare” pentru a stăvili importurile masive de mașini foarte vechi și cu emisii mari de noxe trebuie găsită o nouă modalitate de aplicare care să nu contravină reglementărilor europene. Cornel Brezuică, șeful AFM, a declarat, de asemenea, că „dacă se intervenea la timp cu restituirea integrală a banilor și îndreptarea excepțiilor privind plata taxei opinia mea este că și acum aveam timbru de mediu. Gvernul a sesizat că lucrurile sunt dramatice în privința parcului auto și am constituit un grup de lucru alături de reprezentanții industriei și PwC pentru a remedia problemele. Am început discuții privind un nou mod de taxare. Trebuie să vedem însă dacă taxăm o singură dată pe durata de viață a vehiculului sau apelăm la o taxă anuală, Sper să ajungem la o măsură fiscală care să fie benefică pentru toată lumea. Impactul poluării provenite de la autovehicule nu trebuie neglijat. Până la finalul anului sperăm să avem o variantă agreată de toți cei implicați pentru o nouă taxă dpe poluare.”

Și impozitele pentru mașini ar putea lua în calcul emisiile poluante

Alături de reprezentanți ai celor două asociații patronale din industria auto – ACAROM și APIA – la conferința PwC a luat parte și Gheorghe Marinescu, șef serviciu impozite și taxe locale în Ministerul Finanțelor Publice acre a declarat că „este limpede că trebuie schimbat modul de calcul al impozitării vehiculelor. Astfel vom aduce și bani în plus la bugetele locale. Noi avem în vedere să ținem cont inclusiv de gradul de poluare și sper să ajungem la un sistem ușor de aplicat de primării. Noi încurajăm achiziția de mașini nepoluante. Un nou mod de impozitare este aplicabil cel mai devereme la 1 ianuarie 2019.”

Conform analiștilor PwC, în primele opt luni din acest an au fost înmatriculate în România 337.787 de autoturisme de ocazie, în mare parte nefiscalizate. Iar numărul mașinilor mai vechi de zece ani s-a dublat. „În România, pentru fiecare mașină nouă sunt vândute câte trei second-hand, iar vârsta medie a parcului auto a crescut la 13,1 ani față de 12,9 ani cât se înregistra anul trecut. Decalajul față de media europeană a ajuns la 4,6 ani. În primele opt luni ale acestui an deja s-au vândut mai multe vehicule de ocazie decât în tot anul 2016”, a menționat Daniel Anghel, analist PwC România.

Te-ar putea interesa și: