Potrivit spuselor sale, momentan, guvernanții români discută despre reducerea accizei la carburanți, însă curând vor ieși liderii coaliției și vor anunța noile măsuri de stopare a scumpirii combustibilului.

„Pe acciză, se fac calcule şi se fac simulări la Ministerul de Finanţe. În acest moment se fac calcule şi simulări”, a spus miercuri Gheorghe Pecingină, menționând faptul că reducerea TVA nu s-a regăsit pe agenda guvernamentală.

Guvernul României încearcă să ia măsuri bune pentru a reduce scumpirile

„Statul român şi actualul Guvern (..) încearcă să ia măsurile cele mai bune, care să se regăsească în buzunarul cetăţeanului. S-ar putea să ia măsuri bune şi beneficiul pentru cetăţean să se vadă în doi, trei ani. Sunt convins că în scurt timp vor ieşi liderii coaliţiei şi vor anunţa măsurile”, a declarat miercuri Gheorghe Pecingină, într-un interviu acordat Profit TV.

Tot miercuri și Lucian Bode, ministrul de Interne și secretar general al PNL, a vorbit despre o posibilă reducere a accizei la carburanţi.

„Nu exclud ca la un moment dat Guvernul să spună, apropo de ce se discută în spaţiul public, de acciză, nu exclud acest lucru, reducerea accizei. Sunt lucruri la care ne uităm şi cum ne-am uitat în luna mai, am sprijinit o bună parte din beneficiari”, a spus miercuri Lucian Bode într-o conferință de presă de la Parlamentul României.

Amintim faptul că vicepremierul Kelemen Hunor a vorbit marţi despre plafonarea prețului și reducerea accizei la carburant.

Kemen Hunor a vorbit despre reducerea accizei la carburant

„Nu trebuie să preluăm niciun model. Chestia asta nu merge, că noii preluăm un model din Ungaria, din Polonia, din Marea Britanie sau din Statele Unite.

Trebuie să vezi cum funcţionează economia ta şi orice plafonare înseamnă că tu, statul, trebuie să plăteşti diferenţa la pompă la cel care comercializează. Ai de unde să plăteşti sau nu, e o altă întrebare”, a spus marți Kelemen Hunor.

El a adăugat că accizele la carburant ar putea fi reduse pe o perioadă determinată, însă statul român trebuie să discute direct cu producătorii.

„Dacă tu reduci accizele şi ei nu reduc preţul la pompă, atunci nu ai făcut nimic.(…) Pe intervenţia statală pe termen lung nu poţi să reduci, pentru că cei care vin şi aduc benzină, motorină la pompă cumpără de pe piaţă, nu cumpără de la stat. Trebuie să fim foarte conştienţi că lucrurile sunt interconectate şi interdependente.

Noi nu putem să plafonăm preţul decât dacă avem bani de unde să plătim diferenţa. Eu cred că dacă va exista o înţelegere pe piaţa petrolului la nivel global, va exista o scădere, dar nu vom reveni la ceea ce am avut acum 4-5 ani. (…) Există cele două variante – reducerea accizei şi plafonarea preţului”, a adăugat Kelemen Hunor.