Pe site-ul Poliției de Frontieră se arată că timpul de așteptare la camioane poate ajunge până la "29 de minute", la PTF Giurgiu-Ruse.

"În urma modificărilor la legea circulației pe drumurile publice pe teritoriul R. Bulgaria, privind obligativitatea plății taxei de drum în punctul de frontieră, timpii de așteptare la controlul de frontieră pentru șoferii de automarfare, la intrarea în Bulgaria, au crescut considerabil, în special în punctul de frontieră Ruse", se arată într-un comunicat de presă emis luni de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

În acest context, reprezentanții ITPF Giurgiu recomandă participanților la trafic și soluția tranzitării celorlalte puncte de frontieră de la granița cu Bulgaria, deschise traficului internațional în acest moment, respectiv PTF Calafat, PTF Bechet și PTF Turnu-Măgurele (trecere cu bacul), PTF Negru Vodă și PTF Vama Veche.

În comunicatul de presă se mai arată că autoritățile portuare au informat că punctele de trecere a frontierei Ostrov, județul Constanța, și Zimnicea, județul Teleorman încă sunt impracticabile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, fiind formate poduri de gheață care nu permit traversarea fluviului Dunărea cu bacul.

În aceste condiții Poliția de Frontieră recomandă consultarea aplicației "Trafic Online" disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Poliția de Frontieră reamintește celor care vor să treacă frontiera că autoritățile bulgare au informat, încă de săptămâna trecută ITPF Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, că din data de 1 februarie 2017 au intrat în vigoare noi modificări la legea circulației pe drumurile publice pe teritoriul statului vecin.

Astfel, conducătorii mijloacelor de transport care intră în Bulgaria își pot continua călătoria pe teritoriul statului vecin numai după ce efectuează plata taxei pentru drumuri, conform categoriei din care face parte autovehiculul, doar de la unitatea specială din cadrul Agenției Vamale a Republicii Bulgaria.

Ghișeele de plată a taxei sunt amplasate în apropierea celor la care se face controlul de frontieră pentru intrarea pe teritoriul statului bulgar.

Autoritățile bulgare au informat că plata taxei de drum se poate efectua doar cu un card bancar pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 t, iar la autoturisme se poate efectua plata în euro, leva sau cu un card bancar.

AGERPRES