„Eu nu discut cu femei, afaceri nu fac dacă ești femeie.”,  au fost cuvintele lui Gigi Becali la adresa Anamariei Prodan. Deranjată de comportamentul acestuia, impresara l-a făcut să plătească pentru cuvintele sale, la propriu!

Anamaria Prodan a depus o plângere împotriva lui Gigi Becali la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a avut câștig de cauză, potrivit Antena3.

„Du-te, bă femeie, nu fac cu tine afaceri”

Comentariul care a enervat-o pe Anamaria Prodan a fost făcut la începutul acestui an.

În luna ianuarie, Gigi Becali a recunoscut public că singurul motiv pentru care a avut relații profesionale cu Anamaria Prodan, în trecut, a fost mariajul ei cu Laurențiu Reghecampf.

„Nu o să mai vorbesc niciodată în viața mea cu Anamaria. O lăsăm în pace. Eu nu discut cu femei, afaceri nu fac dacă ești femeie. ‘Du-te, bă femeie, nu fac cu tine afaceri’. Nu discut cu ele. Așa fac eu, treaba mea. Am vorbit cu ea pentru că îl respectam pe Reghe, pentru că e nevasta omului cu care am lucrat. Altfel călca la mine vreodată? Nu mai vreau să vorbesc despre ea. Eu stau de vorbă cu prinții și cu regii, cu reginele nu. Pentru mine nu doar că nu există Ana, nu există vreo femeie.”, a fost comentariul lui Gigi Becali.

În urma acestui mesaj cu conotații sexiste și discriminatorii, impresara a depus o plângere împotriva lui Gigi Becali la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Mesajul Anamariei Prodan

După încheierea procesului, Anamaria Prodan a transmis un mesaj pe contul ei oficial de Instagram, postarea sa a fost insoțită de o poză a hotărârii CNCD.

În rândurile sale, impresara a criticat aparițiile televizate ale lui Gigi Becali. Totodată, ea consideră că atitudinea lui este cauzată de faptul că „are bani de amendă”.

„Există legi (pentru cazurile în care bunul simț nu e o calitate nativă a persoanei în cauză) care vorbesc despre cum ar trebui să ne purtăm unii cu alții, în acestă societate în care trăim cu toții – cu respect, cu profesionalism, respectând demnitatea fiecăruia dintre semenii noștri. Tot așa ne învață și: biserica, mămica în primii 7 ani de viață, școala, legea, statul. Pe unii din noi… pentru ceilalți, cei care ne fac tuturor viața mai roz în societatea românească, există Gigi Becali, cel pe care nu îl interesează “tîmpeniile” celor de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. El discriminează pe cine vrea el, că are bani de amendă. Am totuși o întrebare: ce ar trebui făcut când omul ne oferă, la aproape fiecare apariție publică a sa, atmosfera toxică a scandalului ieftin și al jignirilor și umilințelor pe bandă rulantă? Cam ce ar (mai) trebui să facă, ca să ne hotărâm în sfârșit (ca societate) să-i întoarcem spatele și să-i oferim anonimitatea pe care o merită?”, au fost cuvintele Anamariei Prodan.