Gheorghe Dincă este ca și achitat! Procurorii practic i-au semnat eliberarea
Acuzații incredibile la adresa modului în care a fost instrumentat dosarul Caracal, venite din partea avocatului familiei Melencu. Nu doar că cea mai importantă probă din dosar a fost distrusă, dar Gheorghe Dincă poate fi practic achitat direct, ca urmare a incompetenței autorităților statului.
Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal, ar putea fi achitat, în ciuda faptului că este trimis în judecată, fiind acuzat că le-ar fi violat și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a vorbit despre această situație dar și despre alte detalii halucinante din dosar, care ar putea să-l facă scăpat pe inculpatul din Caracal.
Legal, Luiza Melencu nu este moartă
Tonel Pop spune că în cazul Luizei Melencu ”nu numai că nu există certificat de deces, dar nu există nici certificat constatator al morții – act medico-legal sau administrativ care să constate decesul”.
În ceea ce privește testele ADN, avocatul amintește că-n cazul Luizei ”nu s-a găsit absolut nimic”, astfel că ”din punct de vedere strict legal, Luiza nu este moartă”. Cu toate acestea, Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată inclusiv pentru omor calificat în cazul Luizei Melencu.
Achitare directă
”Mai departe, pe acest raționament, Luiza nefiind moartă din punct de vedere juridic – adică n-are nici certificat constatator și, evident, nici certificat de deces, n-are nicio constatare a unei instanțe de judecată care s-o declare moartă din punct de vedere juridic – l-au trimis în judecată pentru moartea unei persoane care, din punct de vedere tehnic, juridic, nu este moartă.
Cum să acuzi pe cineva că a omorât o persoană care, din același punct de vedere juridic, nu este mort? Asta înseamnă o achitare directă pe articolul 16, alineatul 1, litera a.), care precizează „fapta nu există”. Dacă nu există o faptă, nu poți să acuzi pe cineva că a comis-o” a afirmat avocatul Tonel Pop, pentru DCNews.
Principala probă, distrusă
În același timp, referindu-se la expertize și la probe, avocatul a mai spus că butoiul în care se presupune că Gheorghe Dincă ar fi ars cele două fete a fost folosit la reconstituire: ”L-au luat, ceea ce nu s-a pomenit niciodată în istorie, iar, la reconstituire, i-au dat foc, punând tot felul de obiecte în el”.
Prin urmare, respectiva probă nu mai poate fi expertizată. ”Au distrus cea mai importantă probă, butoiul. L-au compromis”, a mai spus Tonel Pop, pentru sursa citată.
Butoiul trebuia să fie păstrat în forma inițială până când se termina cercetarea judecătorească și era dată sentința, a subliniat avocatul. Dacă în timpul procesul se cere sau se acceptă o reexpertizare a probei principale, aceasta ar fi, conform avocatului, distrusă.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.