Generația Z schimbă regulile de la birou. Tinerii renunță la biroul fix și cer spații flexibile, potrivit Genesis Property
SURSA FOTO: Dreamstime
Modul în care lucrează tinerii angajați se schimbă rapid, iar companiile sunt nevoite să se adapteze. Un sondaj realizat de Genesis Property arată că aproape 58% dintre reprezentanții Generației Z preferă să își schimbe locul de lucru de mai multe ori pe parcursul aceleiași zile, în funcție de activitate, energie și nevoia de colaborare.
Generația Z preferă să alterneze spațiul de lucru în timpul zilei
Tinerii angajați nu mai văd biroul ca pe un spațiu fix, în care își desfășoară activitatea de la începutul până la sfârșitul programului. Potrivit unui sondaj Genesis Property realizat pe un eșantion de 1.146 de respondenți din România, aproape 58% dintre angajații din Generația Z consideră că stilul de lucru ideal presupune alternarea spațiului de lucru în decursul unei zile, între diferite zone din birou și chiar între birou și alte locații.
Cu toate acestea, doar trei din zece angajați spun că beneficiază în prezent de această flexibilitate. Rezultatele indică o schimbare importantă în așteptările noii generații față de mediul profesional și subliniază nevoia unor spații de lucru adaptate noilor realități ale pieței muncii.
Datele arată că aproape șase din zece tineri își doresc libertatea de a lucra dinamic, din orice zonă a biroului, iar 35% spun că au nevoie să își personalizeze activitatea în funcție de starea de spirit, nivelul de energie și necesitățile de colaborare.
Flexibilitatea devine o condiție esențială pentru performanță
Potrivit specialiștilor, pentru generațiile tinere flexibilitatea nu mai este un beneficiu suplimentar oferit de angajator, ci o condiție necesară pentru dezvoltare profesională și performanță.
„Hiperflexibilitatea Gen Z transformă rolul și arhitectura biroului, dintr-un simplu spațiu standardizat într-un ecosistem flexibil, adaptat viitorului muncii. Pentru angajații tineri, flexibilitatea nu înseamnă absența biroului, ci libertatea de a folosi spațiul de lucru într-un mod care susține creativitatea, energia, echilibrul, mai ales, colaborarea și dezvoltarea profesională. Observăm o nevoie tot mai mare pentru medii de lucru care permit alternarea naturală între concentrare individuală, interacțiune și dezvoltare profesională. În acest context, biroul devine un catalizator pentru dinamica între multiple tipuri de activități și experiențe”, spune Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property.
Sondajul relevă și o schimbare a modului în care este perceput biroul. Pentru 40% dintre respondenții din Generația Z, acesta reprezintă un loc care oferă energie și o experiență diferită față de lucrul de acasă. În același timp, 32,5% îl consideră un spațiu destinat colaborării, interacțiunii și conectării cu ceilalți membri ai echipei.
Spațiile verzi și zonele de relaxare devin prioritare pentru tineri
În ceea ce privește facilitățile dorite la locul de muncă, zonele verzi și spațiile de relaxare ocupă primul loc în preferințele tinerilor, fiind menționate de 52,5% dintre participanții la sondaj. Acestea sunt urmate de campusurile multifuncționale, care includ cafenele, spații pentru sport și zone de socializare, apreciate de 40% dintre respondenți.
Totodată, 37,5% dintre tineri consideră importante zonele dedicate activităților care necesită concentrare profundă, separate de spațiile de interacțiune. Aproximativ trei din zece respondenți spun că au nevoie de spații modulare și zone informale de lucru, în timp ce un sfert dintre participanți estimează că modelul „activity-based workplace” va continua să câștige teren în anii următori.
Potrivit studiului, 62,5% dintre reprezentanții Generației Z consideră că birourile viitorului trebuie să devină și mai flexibile, pentru a susține atât stilurile individuale de lucru, cât și colaborarea și conexiunea dintre colegi.
Genesis Property, compania care a realizat sondajul, dezvoltă în prezent proiecte de birouri bazate pe acest concept, inclusiv campusul YUNITY Park din București, aflat în cea de-a treia etapă de dezvoltare, investiția totală urmând să ajungă la 50 de milioane de euro.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





