Gabriela Firea, susținută de Piedone și Dan Voiculescu pentru Primăria Capitalei

Partidul PUSL a arătat printr-un comunicat de presă, semnat de Cristian Popescu Piedone în calitate de președinte executiv și de Grațiela Gavrilescu ca președinte, că o susține pe Gabriela Firea la alegerile pentru Primăria Capitalei.

”În cadrul ședinței Forului de Conducere Colegială, s-a stabilit că la alegerile locale din 2024 pentru funcția de Primar General al Capitalei, Partidul Umanist Social Liberal o va susține pe doamna senator Gabriela Firea”, se arată în comunicatul PUSL.

Gabriela Firea promite că se va retrage dacă va fi acuzată oficial de vreo neregulă în dosarul azilelor groazei

Ministrul Familiei îi critică pe cei de la USR, care îi cer insistent demisia, însă îl susţin în funcţie pe Nicuşor Dan în fruntea Capitalei, „în mandatul căruia o femeie a murit sfâșiată de câini fără stăpân” sau un copil a fost lovit de o statuie chiar în holul Primăriei Capitalei, rămânând cu sechele.

Gabriela Firea spune că, dacă se va ajunge cu vreo acuzaţie directă la adresa ei în acest caz al azilelor din Ilfov, atunci nu va ezita nicio secundă să îşi dea demisia din funcţie.

„USR nu se poate abține și se cațără iarăși pe drama unor oameni. Așa au apărut acești politicieni în viața publică și tot așa vor să continue, câștigând capital din tragedii!

Acum acești politicieni îmi cer insistent demisia, dar sunt ultimii care pot face asta, nu au dreptul moral să ceară demisii atât timp cât susțin în funcție primarul general în mandatul căruia o femeie a murit sfâșiată de câini fără stăpân. Pe el și pe mâna lui dreaptă nu i-au considerat vinovați, morali sau direcți, pentru această tragedie! Nici pentru copilul lovit de o statuie în holul instituției, rămas cu sechele după accident.

Aceasta e miza lor, să-și susțină primarul general care trimite bilețele scrise de mână la Urbanism și incită la fals în documente, uzurpare de calități oficiale, care este declarat incompatibil și multe altele. A pierdut și ocazia de a tăcea pe un subiect tragic și care nu-l privea în niciun fel.

Este oribil ce s-a întâmplat în aceste cămine pentru bătrâni și pentru persoane cu dizabilități! Justiția și instituțiile care au atribuții să își facă treaba, să scoată la iveală responsabilii și să-i tragă la răspundere. Dacă există cea mai mică acuzație care mă privește direct, nu voi ezita să mă retrag!

Până atunci, oare chiar crede cineva că eu aș fi putut închide ochii la asemenea suferințe dacă aș fi știut? Nu pot să înghit la nesfârșit toate acuzațiile nefondate și neverificate care mi se aduc în spațiul public, care îmi vizează întreaga familie”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.