Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Gabriela Firea spune că Nicușor Dan demonstrează cât de nepregătit este pentru funcția pe care o deține. Senatoarea PSD subliniază faptul că actualul primar va fi nevoit să plătească facturile pentru lucrările realizate sau în curs de realizare ale primărie și a ținut să reamintească că cele mai multe proiecte pentru lucrările din prezent au fost realizate în cursul mandatului ei.

Totodată, ea a amintit și de plimbarea cu bicicletele de miercuri, făcută de Nicușor Dan doar pentru fotografii și pentru filmări, în contextul în care acesta putea să se ocupe de lucruri mult mai importante.

“În loc sā se dea ridicol cu bicicleta, doar pentru fotografii si filmāri, noul primar ar trebui sā-si consume timpul pretios pentru cetāteni! El demonstreazā, încă o dată, cât de nepregătit este pentru a conduce destinele a aproape 4 milioane de oameni, cât de puține știe, cât de puține înțelege despre poziția pe care o ocupă.

Problema datoriilor “lăsate de Firea” este praf în ochii bucureștenilor, praf pe care îl aruncă zilnic, doar-doar vor uita oamenii de frigul din case, de gropile din asfalt, de țânțari și căpușe, de PROMISIUNILE MINCINOASE DIN CAMPANIE”, scrie Firea pe Facebook.

”Nu înțelege ce înseamnă o investiție

Totodată, fostul primar al Capitalei îl acuză pe Nicușor Dan că nu știe ce înseamnă o investiție și care sunt etapele. Ea a adăugat că în timp ce era primar a plătit datorii mult mai mari,.

”Să te plângi că ai datorii la PMB înseamnă că NU ȘTII DELOC cum funcționează o instituție publică din punct de vedere financiar. Înseamnă că nu înțelegi ce înseamnă o investiție, care sunt etapele ei, nu pricepi că nu poți plăti un contract când te taie capul, că nu știi că toate plățile instituțiilor publice se fac la termene LEGALE, după ce facturile emise se verifică, se avizează, se certifică!

REPET: Contractele instituțiilor publice nu sunt cumpărături de la magazinul din colt, te duci cu portofelul și ai achitat pe loc, ca să nu ai datorii!

Și dacă nu știe, îi spun eu edilului ridicol al Capitalei, că datoriile pe care le are de plătit sunt muuult mai mari. Pentru că trebuie să plătească, de exemplu, și împrumutul obligatar de 500 milioane euro, luat în 2005 de primarii Băsescu și, ulterior, Videanu, refinanțat până acum de două ori. Împrumut pe care nu l-a făcut Firea.

Trebuie să plătească despăgubiri civile de peste 500 milioane lei, inclusiv Costanda, Creștin și alții, care nu sunt de pe “timpul lui Firea”, a adăugat ea.

Ce are de plătit Nicușor Dan

În ceea ce privește plățile pe care Nicușor Dan le are de făcut, Firea susține că edilul are de plătit facturile din PMB pentru lucrări realizate, sau în curs de realizare, începute în mandatul său.

Totodată, acesta va mai avea de plătit și facturoi pentru noile mijloace de transport de la STB, dar și co-finanțarea pentru proiecetle europene, realizate tot de Firea.

”Da, trebuie să plătească facturi pentru lucrări executate sau în curs de realizare, începute în mandatul meu, de exemplu Parcarea de la Cora Pantelimon, Pasajul Dna Ghica, Penetrație Prelungirea Ghencea, cartierul Henri Coanda, la care se va înghesui fără rușine să taie panglica, în câteva luni, desi nu a avut nici o contribuție la realizarea lor.

Va trebui să plătească facturile pentru noile mijloacele de transport achiziționate, pentru că în mandatul meu s-a realizat cea mai mare înnoire a parcului auto al STB.

Va trebui să plătească co-finanțarea la proiecte europene în valoare totală de peste 1 miliard de euro, proiecte realizate de mine și echipa mea!”, a mai spus ea.

De ce nu se duce Nicușor Dan la Guvern?

Gabriela Firea se întreabă totodată de ce primarul Capitalei nu merge să ceară public bani mai mulți de la Guvern pentru Capitală așa cum a făcut ea. Fostul edil a mai menționat că Bucureștiul este singurul oraș care nu încasează taxe și doar primește bani de la bugetul de stat, finanțcare care este insuficientă, incorectă, dar și discriminatorie

„De ce nu se plânge Plicușor Ban și că a primit de-a gata aceste proiecte și finanțarea necesară lor? De ce nu se plânge că Municipiul București are un grad de îndatorare de doar 8,57%, pe care și l-ar dori mulți primari de municipii, în condițiile în care limita legala este 30%?

De ce nu iese să ceară public Guvernului mai mulți bani pentru Capitală, așa cum am făcut-o eu mai mult de jumătate din mandat?

Pentru că adevărul este acesta, și îl REPET: Municipiul București, Capitala României, este singurul oraș care nu încasează taxe și primește bani doar de la bugetul de stat. Modalitatea de finanțare a Municipiului București este veche de peste 15 ani, ani în care Capitala s-a dezvoltat exponential, în care numărul locuitorilor a crescut, ca și nevoile acestora.

Această finanțare este insuficientă, incorectă, discriminatorie în condițiile în care bucureștenii contribuie cu 25% la PIB și primește 0,6%, o sumă per total ineficientă!

Plicușor recunoaște acest lucru, ba chiar îl pune și pe site-ul PMB, atunci când justifică aprobarea unui împrumut: media veniturilor lunare încasate în primele patru luni ale anului 2021 nu acoperă necesarul minimal lunar de funcționare!!!

Ce să mai vorbim despre dezvoltare, dacă banii de la Guvern nu sunt suficienți pentru funcționare, adică cheltuieli cu salariile și utilitățile?”, a mai scris Firea.

Fostul primar al Capitalei a mai adăugat că Nicușor Dan nu face absolut nimic decât să dea vina pe ea și să se ascundă, însă în fața bucureștenilor se dă o persoană ”ecologistă”.

”De ce nu iese Plicușor să se bată pentru banii bucureștenilor? De ce nu este în fiecare zi la poarta Guvernului, dacă nu primește fonduri suficiente nici pentru funcționarea normal a Capitalei? Nu este el candidatul dreptei unite, reprezentantul Coaliției de la guvernare în București, nu e unul de-al lor???

Poate că e mult mai simplu să dai vina, după 8 luni de mandat, tot pe Firea și apoi să te ascunzi în dulap…
Sau sā te dai penibil cu bicla! Doar cu presa de fata, sā te vadā lumea, nu pentru ca esti ecologist”, a explicat fostul primar în mediul online.