Fumatul în spații publice închise rămâne interzis și în 2026. Ce spune legea?

De mai bine de 10 ani, în România este interzis să fumezi în toate spațiile publice închise, ceea ce include birouri, magazine, restaurante și alte clădiri accesibile publicului. Fumatul nu este permis nici la locul de muncă și nici în mijloacele de transport în comun, cum ar fi autobuzele, tramvaiele și trenurile. Pe lângă acestea, legea interzice și fumatul în locurile de joacă special amenajate pentru copii, pentru a-i proteja de efectele nocive ale fumatului pasiv. În cazul în care aceste reguli nu sunt respectate, persoanele care fumează în astfel de locuri pot fi sancționate cu amendă.

În anul 2026, legislația care reglementează fumatul rămâne strictă. Definiția legală a „fumatului” a fost actualizată și extinsă, incluzând acum și noile tehnologii de fumat, cum ar fi țigaretele electronice și alte dispozitive similare, astfel încât regulile să se aplice tuturor formelor moderne de consum de tutun.

Ce spune legea (Legea nr. 349/2002 și actualizările Ulterioare – Legea Antifumat 15/2016):

  1. Fumatul este interzis în toate spațiile publice închise.

  2. Poți fuma doar în spații special amenajate pentru fumat, care:

    • sunt separate și nu permit fumul să iasă în restul clădirii;

    • au o ventilație bună pentru a menține fumul sub limitele admise.

  3. Barurile, restaurantele și cluburile pot permite fumatul dacă au ventilație corespunzătoare, dar proprietarul poate decide să interzică fumatul afișând un semn: „În această unitate fumatul este interzis.”

  4. Este interzis să vinzi țigări la bucată sau pachete cu mai puțin de 20 de țigări.

  5. Magazinele și automate care vând tutun trebuie să afișeze clar că tinerilor sub 18 ani le este interzis să cumpere, împreună cu amenda pentru nerespectarea regulii.

  6. Orice produs din tutun trebuie să aibă înscris conținutul de gudron, nicotină și monoxid de carbon, precum și avertismente despre pericolele pentru sănătate.

  7. Este interzis să pui pe piață produse din tutun de uz oral.

„Art. 3. (1) Se interzice fumatul în spaţiile publice închise.

(2) Fumatul este permis în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii:
a) să fie construite astfel încât să deservească doar fumatul şi să nu permită pătrunderea aerului viciat în spaţiile publice închise;
b) să fie ventilate corespunzător, astfel încât nivelul noxelor să fie sub nivelurile maxime admise.

(3) De la prevederile alin. (1) fac excepţie barurile, restaurantele, discotecile şi alte spaţii publice cu destinaţie similară, dacă îndeplinesc condiţiile alin. (2) lit. b).

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică barurilor, restaurantelor, discotecilor şi altor spaţii publice cu destinaţie similară, al căror proprietar sau manager stabileşte şi afişează avertismentul: „În această unitate fumatul este interzis.”

(5) Se interzice vânzarea produselor din tutun la bucată, precum şi punerea pe piaţă a pachetelor de ţigări care conţin mai puţin de 20 de bucăţi.

(6) Unităţile care comercializează sau deţin automate pentru vânzarea produselor din tutun sunt obligate:

a) să afişeze la loc vizibil interzicerea vânzării produselor din tutun tinerilor sub 18 ani;

b) să afişeze cuantumul amenzii aplicate pentru nerespectarea prevederilor lit. a).

(7) În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun tinerilor sub 18 ani.

(8) Sunt interzise producţia şi importul destinate pieţei interne, precum şi punerea pe piaţă a oricărui produs care nu poartă inscripţionat conţinutul de gudron, de nicotină şi monoxid de carbon din gazele măsurate.

(9) Sunt interzise producţia şi importul destinate pieţei interne, precum şi punerea pe piaţă a oricărui produs care nu poartă inscripţionat avertismentul general şi cel adiţional privind pericolul consumării acestuia asupra sănătăţii individuale şi publice.

(10) Este interzisă punerea pe piaţă a oricăror produse din tutun de uz oral”, arată legea.

Primești amendă între 100 și 500 de lei dacă fumezi unde nu ai voie

Dacă alegi să fumezi în locuri unde legea interzice în mod expres fumatul, trebuie să știi că amenda aplicată persoanelor fizice poate varia între 100 și 500 de lei.

De asemenea, aceeași amendă se aplică dacă decizi să fumezi în mijloacele de transport în comun, cum ar fi autobuzele, trenurile sau tramvaiele, precum și în locurile de joacă special amenajate pentru copii, chiar dacă aceste locuri se află în aer liber și nu în interior.