Aproape unul din cinci locuri de muncă din Uniunea Europeană este vulnerabil. Ce țară ocupă primul loc în clasament

Aproape unul din cinci locuri de muncă din Uniunea Europeană poate fi încadrat în categoria celor vulnerabile, potrivit unui nou raport al Eurofound, agenția tripartită a UE care furnizează analize pentru dezvoltarea politicilor sociale, de ocupare a forței de muncă și de muncă. Studiul arată că Spania ocupă primul loc în clasamentul statelor membre în ceea ce privește vulnerabilitatea locurilor de muncă.

Aproape unul din cinci locuri de muncă din Uniunea Europeană este vulnerabil

Eurofound definește vulnerabilitatea ocupării forței de muncă drept un fenomen multidimensional, care include venituri insuficiente, insecuritate a locului de muncă și lipsa drepturilor la locul de muncă.

Potrivit raportului, în anul 2021 (cel mai recent pentru care există date comparabile privind veniturile) 18,8% dintre locurile de muncă din Uniunea Europeană se încadrau în cel puțin una dintre aceste trei categorii, echivalentul a aproape unu din cinci locuri de muncă, conform Euronews.

Vulnerabilitatea locurilor de muncă a crescut după criza financiară, de la 21,4% în 2009 la 23,8% în 2014

Raportul arată că vulnerabilitatea locurilor de muncă a crescut după criza financiară, de la 21,4% în 2009 la 23,8% în 2014. Evoluția a fost determinată în principal de creșterea numărului de contracte temporare și cu timp parțial acceptate involuntar de angajați.

Începând cu anul 2016, tendința s-a inversat, iar nivelul vulnerabilității a scăzut constant, ajungând sub nivelul înregistrat înaintea crizei financiare.

Concluziile sunt în concordanță cu analiza Eurofound privind condițiile de muncă din 2024, publicată în luna aprilie, care evidențiază o îmbunătățire treptată a calității locurilor de muncă în Europa, deși persistă diferențe importante între state și categorii de angajați.

Spania înregistrează cea mai ridicată rată a vulnerabilității locurilor de muncă, de 29%

La nivel european, Spania înregistrează cea mai ridicată rată a vulnerabilității locurilor de muncă, de 29%. Pe următoarele poziții se află Portugalia și Luxemburg, cu câte 25%, urmate de Italia, cu 24%.

Cele mai reduse niveluri au fost consemnate în Ungaria, cu 17%, respectiv în Malta și Bulgaria, fiecare cu 18%.

Raportul precizează că pentru Cipru, Cehia, Lituania, Polonia, România și Suedia nu au fost disponibile date comparabile pentru anul 2021, motiv pentru care aceste state nu au fost incluse în analiză.

Motivele vulnerabilității diferă semnificativ între statele membre

Eurofound arată că motivele vulnerabilității diferă semnificativ între statele membre.

În țările din Europa continentală, precum Germania și Austria, dar și în multe state din Europa Centrală și de Est, principalul factor îl reprezintă salariile mici. În Bulgaria, de exemplu, acestea explicau aproape trei sferturi din vulnerabilitatea locurilor de muncă, potrivit analizei aferente anului 2019.

În schimb, în statele mediteraneene și nordice, vulnerabilitatea este determinată în principal de nesiguranța locului de muncă, generată de contractele temporare și de munca cu timp parțial acceptate involuntar. În Irlanda, această componentă reprezenta 56% din totalul vulnerabilității, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană.

Poziția ridicată ocupată de Luxemburg este explicată prin faptul că nivelul veniturilor este evaluat în raport cu venitul median din fiecare stat.

Raportul arată și cine este mai expus la riscuri

Raportul arată că femeile, tinerii, migranții, persoanele de etnie romă și persoanele cu dizabilități sunt mai expuse riscului de a ocupa locuri de muncă vulnerabile. Printre factorii care contribuie la această situație se numără discriminarea, responsabilitățile de îngrijire și, în cazul migranților, obstacolele juridice și nerecunoașterea calificărilor.

Nivelul de educație reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de protecție. În Ungaria, de exemplu, 58% dintre lucrătorii cu un nivel redus de educație ocupau locuri de muncă vulnerabile, comparativ cu doar 6% dintre absolvenții de studii superioare.

Experiența profesională contribuie, de asemenea, la reducerea riscului. Potrivit raportului, fiecare an suplimentar petrecut pe piața muncii reduce probabilitatea ocupării unui loc de muncă vulnerabil cu aproximativ un punct procentual, ceea ce înseamnă o diminuare de aproximativ 20% pe parcursul unei cariere de 20 de ani.

În cazul tinerilor, diferențele pot fi foarte mari. În Danemarca, în anul 2015, 59% dintre tineri ocupau locuri de muncă vulnerabile, comparativ cu doar 11% dintre adulți. În țările nordice, însă, această situație este considerată în mare parte una temporară, pe măsură ce tinerii fac tranziția către locuri de muncă stabile.

Problemele apar atunci când se acumulează mai multe forme de vulnerabilitate

Raportul subliniază că existența unei singure forme de vulnerabilitate nu conduce automat la condiții de muncă precare. În unele cazuri, acești angajați raportează rezultate chiar mai bune decât colegii cu locuri de muncă stabile în ceea ce privește intensitatea muncii.

Problemele apar atunci când se acumulează mai multe forme de vulnerabilitate. În astfel de situații, lucrătorii au perspective profesionale mai reduse, acces limitat la programe de formare, mai puțină autonomie și venituri imprevizibile.

Consecințele sunt resimțite mai ales la nivelul sănătății mintale. Persoanele care ocupă locuri de muncă cu un grad ridicat de vulnerabilitate înregistrează rate mai mari de anxietate și depresie, deși declară mai rar că suferă de stres cauzat de locul de muncă. Raportul prezintă ambele constatări fără a încerca să explice această diferență, menționând că motivele creșterii anxietății și depresiei nu par să fie legate direct de activitatea profesională.

În contextul consultărilor desfășurate de Comisia Europeană pentru viitorul Act privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act), Eurofound consideră că este importantă păstrarea flexibilității pe piața muncii, fără ca extinderea formelor atipice de angajare să conducă la diminuarea standardelor de protecție a lucrătorilor. Totodată, raportul subliniază că eficiența regulilor depinde și de capacitatea inspectoratelor de muncă de a le aplica.

Durata estimată a vieții profesionale continuă să crească în Uniunea Europeană

În același timp, durata estimată a vieții profesionale continuă să crească în Uniunea Europeană, pe fondul îmbătrânirii populației și al reformelor privind sistemele de pensii adoptate de mai multe state membre. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, o persoană în vârstă de 15 ani din UE poate estima că va petrece, în medie, 37,5 ani pe piața muncii, conform Euronews.

Indicatorul a crescut față de 37,2 ani în 2024 și 35,2 ani în 2016. Eurostat precizează că acesta estimează numărul de ani pe care o persoană de 15 ani îi poate petrece în forța de muncă în condițiile actuale ale pieței muncii. Calculul include atât perioadele de angajare, cât și cele de șomaj și nu reprezintă o estimare a vârstei de pensionare sau a duratei în care o persoană ar trebui să muncească.

Datele arată existența unor diferențe semnificative între țările Uniunii Europene

Datele arată existența unor diferențe semnificative între țările Uniunii Europene, conturându-se și o diferență între nordul și sudul continentului.

În șapte state membre, durata estimată a vieții profesionale depășește 40 de ani. Pe primul loc se află Țările de Jos, cu o medie de 44 de ani, urmate de Suedia, cu 43,3 ani, Danemarca, cu 42,6 ani, Estonia, cu 41,5 ani, Irlanda, cu 40,7 ani, Germania, cu 40,2 ani, și Finlanda, cu 40,1 ani.

La polul opus se află România, unde durata estimată a vieții profesionale este de numai 32,7 ani. Italia ocupă locul următor, cu 33 de ani, iar Bulgaria înregistrează o medie de 34,6 ani.

Eurostat evidențiază și un decalaj important între femei și bărbați. La nivelul Uniunii Europene, bărbații sunt estimați să petreacă în medie 39,5 ani pe piața muncii, cu aproximativ patru ani mai mult decât femeile, pentru care media este de 35,4 ani.

Cea mai lungă durată estimată a vieții profesionale pentru bărbați este înregistrată în Țările de Jos, cu 45,9 ani, urmate de Suedia și Danemarca, fiecare cu câte 44,5 ani, și Irlanda, cu 43,4 ani.

Cele mai scurte durate estimate pentru bărbați sunt în Bulgaria, cu 35,9 ani, România, cu 36 de ani, și Croația, cu 36,3 ani.

În cazul femeilor, Suedia ocupă primul loc, cu o durată estimată a vieții profesionale de 42,3 ani, urmată de Țările de Jos, cu 41,9 ani, și Estonia, cu 41,8 ani.

La polul opus se află Italia, unde femeile sunt estimate să lucreze în medie 28,4 ani, România, cu 29,1 ani, și Grecia, cu 31,8 ani.

Vârsta de pensionare crește în mai multe state europene

Creșterea duratei estimate a vieții profesionale are loc într-un context în care numeroase state europene majorează vârsta de pensionare.

În Franța, această temă a generat proteste și greve de amploare în 2023, după ce guvernul condus atunci de premierul Élisabeth Borne a încercat să majoreze vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Reforma a fost adoptată de Parlament, însă Adunarea Națională a decis în 2025 amânarea aplicării până în 2028, după următoarele alegeri prezidențiale, pentru a evita o nouă criză guvernamentală.

În România, autoritățile cresc treptat vârsta de pensionare a femeilor de la 63 la 65 de ani până în 2035, pentru a o alinia celei a bărbaților, în cadrul reformei sistemului de pensii. Totodată, este majorată gradual la 65 de ani și vârsta de pensionare pentru judecători și procurori, care în prezent se pot pensiona, în funcție de vechime, chiar de la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu de viață.

Și Danemarca a adoptat o lege prin care vârsta standard de pensionare va ajunge la 70 de ani până în 2040, măsură corelată cu creșterea speranței de viață și care va transforma această țară într-una dintre cele cu cele mai ridicate vârste de pensionare din Europa.

Presiunea demografică determină reforme în sistemele de pensii

Eurostat subliniază că indicatorul privind durata estimată a vieții profesionale nu reflectă vârstele legale de pensionare, obiectivele stabilite prin politici publice sau perioada în care oamenii trebuie să lucreze. Acesta descrie exclusiv modul în care participă populația la piața muncii, pe baza condițiilor existente.

În același timp, statele europene se confruntă cu presiuni demografice generate de creșterea speranței de viață și de scăderea natalității.