Ramona, sora lui Fulgy, se temea pentru viața ei și de aceea, a cerut în instanță, ordin de restricție.

În motivarea cererii depusă în instanță se arăta:

”În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 02.07.2021, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla în calitate de invitată pe platourile de filmare a emisiunii „Acces Direct” difuzată de postul Antena 1, victima a fost amenințată cu acte de violență și cu moartea de către fratele său vitreg – agresorul, care intrase în legătură telefonică directă. Se arata ca victima locuieste cu fiicele sale minore si considera ca exista o situatie de tisc pentru acestea. Anterior acestui incident nu au mai existat alte cazuri de violenta asupra persoanelor, membrii de familie, bunuri”.

Astfel, Fulgy ar fi fost obligat de către organele competente să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de reclamanta victimă și de
copiii acesteia pe o perioadă de 60 de zile, dar și să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de locuința reclamantei, locul de
muncă sau unitatea de învățământ a persoanelor protejate pe o perioadă de 60 de zile. În plus, se interzicea oricare contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima.

Sora lui Fulgy și-a retras plângerea

Însă, Ramona și-a retras plângerea penală pe care a depus-o pe numele fratelui său vitreg. Tânăra a spus că îi este milă de acesta și că este credincioasă și crede în Dumnezeu, drept urmare a decis să își retragă plângerea, având în vedere că fratele ei fusese arestat pentru 30 de zile la domiciliu.

Femeia primise deja ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile, acesta urmând să îi fie prelungit pentru 3 luni sau 6 luni

Fulgy a fost plasat în arest la domiciliu prima dată pe 11 iulie, după ce a lovit cu pumnul un jurnalist și i-a luat acestuia telefonul mobil. El a primit un mandat de 30 de zile, timp în care nu a avut voie să părăsească domiciliul, în caz contrar riscând să ajungă în arest preventiv.

Incidentul care l-a adus pe fiul Clejanilor în situația de a nu mai părăsi propria locuință a avut loc în fața casei Vioricăi și a lui Ioniță. Jurnalistul agresat este angajat la o televiziune și încerca să transmită o știre legată de scandalul provocat de Fulgy după ce a fost prins la volan sub influența stupefiantelor.