Lipsa cupoanelor de dobândă nu a descurajat cumpărătorii îngrijoraţi că un nou guvern elen va respinge termenii de răscumpărare a ţării, forţând-o să renunţe la euro. Contagiunea unui aşa numit „Grexit“ ar putea pune presiune şi pe alte ţări cu probleme din zona euro.
Germania a vândut obligaţiuni cu maturitate la doi ani în valoare de 4,56 mld. euro, care poartă o dobândă de 0%, şi cu un randament mediu de numai 0,07%. Emisiunea a asigurat aproape bani gratis pentru Germania.
„A fost o licitaţie puternică, cu unii supralicitând, situaţie nu tocmai comună în licitaţiile din Germania, astfel încât este evident că au fost nişte investitori ce au văzut valoare în tezaurul cu randament aproape de zero“, a spus Peter Chatwell, strategul băncii Credit Agricole.
Costul foarte mic al împrumutului este în puternic contrast cu situţia celorlalte ţări din zona euro care au costurile în creştere.
Spre exemplu, randamentele de referinţă pe doi ani la obligaţiunile din Spania şi Italia, care reflectă costurile de împrumut, sunt de 4,12%, respectiv 3,58%, în timp ce Franţa a plătit investitorilor un randament de 0,74% pe obligaţiunile cu maturitate la doi ani emise săptămâna trecută.

Citeşte şi Şeful Goldman AM: Pieţele se tem de sfârşitul zonei euro. E nevoie de Statele Unite ale Europei

SURSA: CNBC