Frații Pavăl dau o lovitură de 2 milioane de euro. Proprietarii Dedeman vor construi o centrală fotovoltaică de ultimă generație
SURSA FOTO: Dedeman - Adrian & Dragos Paval
Frații Pavăl, proprietarii companiei Dedeman, își extind investițiile în sectorul energiei verzi printr-un nou proiect în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Investiția va fi realizată prin intermediul companiei Grunman Energy, parte a Pavăl Holding, și vizează construirea unei centrale fotovoltaice de ultimă generație pe acoperișul depozitului logistic Dedeman din Pantelimon.
Frații Pavăl investesc masiv în energie verde. Proiectul presupune instalarea a 2.764 de panouri fotovoltaice, fiecare având o putere de 455 W. Capacitatea totală a centralei va ajunge la 1.257,62 kWp, iar proiectarea și instalarea echipamentelor vor fi realizate de compania Simtel, firmă în care Pavăl Holding deține o participație de 7,2%.
Frații Pavăl accelerează investițiile în energie regenerabilă
Potrivit informațiilor publicate de Profit, noua centrală fotovoltaică va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu aproximativ 3.000 de tone pe an. Proiectul face parte din strategia mai amplă a grupului de a dezvolta surse de energie regenerabilă pentru operațiunile sale.
Depozitul logistic Dedeman din Pantelimon, pe care va fi amplasată centrala, este construit pe un teren de 12,7 hectare achiziționat anterior de frații Pavăl de la Rosal Grup. În prezent, depozitul are o suprafață de 40.500 de metri pătrați, însă aceasta urmează să fie extinsă până la aproape 52.800 de metri pătrați.
La nivel național, Dedeman deține cinci centre logistice care deservesc rețeaua companiei formată din 65 de magazine și peste 13.500 de angajați.

Grunman Energy produce energie electrică din surse regenerabile
Compania Grunman Energy, fondată în 2022, produce energie electrică din surse regenerabile prin intermediul centralelor fotovoltaice instalate pe acoperișurile magazinelor și centrelor logistice Dedeman din întreaga țară. În prezent, capacitatea instalată a companiei se ridică la 35 MW.
Planurile de dezvoltare pe termen mediu sunt mult mai ambițioase, compania vizând depășirea pragului de 400 MW capacitate instalată. Strategia include nu doar extinderea proiectelor fotovoltaice, ci și dezvoltarea unor parcuri eoliene și microhidrocentrale.
Colaborarea cu Simtel nu este una nouă. Până în vara anului 2022, compania construise 31 de centrale fotovoltaice pentru Dedeman în mai multe orașe din România, printre care Agigea, Alba Iulia, Baia Mare, Bistrița, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova și Timișoara. În același timp, proiectele pentru Pantelimon și Bacău, precum și pentru magazinele din Bârlad, Bacău, Slatina și Petroșani, se aflau deja în fază de finalizare.
Frații Pavăl și-au accelerat în ultimii ani strategia de diversificare a investițiilor în afara sectorului de retail
Frații Pavăl și-au accelerat în ultimii ani strategia de diversificare a investițiilor în afara sectorului de retail. Prin Pavăl Holding, aceștia au direcționat fonduri importante către domenii precum imobiliare, energie, industrie, construcții, viticultură, sănătate și transport.
Printre cele mai recente achiziții realizate de grup se numără portofoliul de birouri al companiei CA Immo, precum și complexele de birouri The Bridge și The Office. De asemenea, frații Pavăl au investit și în proprietăți hoteliere situate în Italia și Elveția.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





