Forțele Speciale din SUA se pregătesc de război pe model „Ocean’s 11”

Forțele Speciale din SUA se pregătesc de război pe model „Ocean’s 11”
Publicat de Lucia Popa la 11 octombrie 2020, 08:39

Timp de aproape două decenii, Forţele pentru Operaţii Speciale (SOF) ale armatei SUA au fost implicate în operațiuni de combattere a terorismului și contrainsurgenței. Vremurile s-au schimbat, odată cu ele și amenințările, conturându-se tot mai mult un potențial conflict cu inamici redutabili.

Forțele pentru Operații Speciale din SUA și Ucraina (SOF) au participat recent la un exercițiu de instruire numit Fiction Urchin, care a făcut parte dintr-un exercițiu multinațional la care au luat parte zece țări aliate și partenere, potrivit NationalInterest, care susține că un astfel de exercițiu ar putea deveni curând istorie. Și asta după ce, la începutul acestei luni, liderii militari, comandanții și strategii americani au abordat provocările cu care se confruntă lumea, în cadrul unei conferințe militare. Și unde s-a ajuns la concluzia că, deși este probabil ca SOF să nu dispară de tot, rolurile sale ar putea fi extinse foarte mult, cu o echipă care să includă hackeri și oameni cu abilități lingvistice și de gândire, la care se vor adăuga drone de luptă.

Mai pe înțelesul multora, SOF ar putea să semene cu o echipă în stilul celebrei „Ocean’s 11”.

Operatorii SOF au utilizat tactici foarte clare în timpul războiului împotriva terorismului, din ultimele două decenii, dar amenințarea venită din partea unor puteri precum China și Rusia ar putea fi foarte diferită, deoarece China s-a angajat într-un război cibernetic și economic, în timp ce Rusia este cunoscută pentru campaniile de dezinformare. „Trebuie să adaptăm și să instituționalizăm acele abilități pe care le avem în modalități ce pot concura cu strategiile adversarilor noștri și pot modela peisajul competitiv în avantajul nostru”, a explicat adjunctul secretarului american al Apărării, Ezra Cohen. Pentru a face față provocărilor, Comandamentul pentru Operații Speciale din SUA (SOCOM), trebuie să continue să evalueze noile tehnologii, înainte ca un conflict să forțeze utilizarea unor tactici, tehnici și proceduri netestate.

„De mâine, SOF trebuie să înceapă să evolueze”, a sugerat Cohen. Iar acest lucru ar putea implica o mare adoptare a tehnologiei, inclusiv inteligența artificială (AI) și învățarea automată.

Oficialul de la Pentagon a mai spus că armata SUA trebuie să țină cont de lecțiile învățate în ultimii șaptezeci și cinci de ani și să accepte așa-numitul „caracter neregulat” al conflictelor.

„Doctrina, antrenarea și instruirea noastră pentru conflicte se concentrează excesiv pe menținerea descurajării sau pe câștigarea războaielor convențional, când, de fapt, realitatea este că războiul modern nu este chiar atât de clar”, a explicat Cohen.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.