Cota de piaţă a constructorului auto Ford în România a ajuns la 8,58%, în 2019, iar numărul înmatriculărilor pe piaţa autohtonă s-a ridicat la 16.168 de unităţi, se arată într-un comunicat al companiei, transmis vineri Agerpres.

„Conform datelor emise în această lună de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în anul 2019 Ford a înmatriculat 16.168 de unităţi. Astfel, marca Ford îşi asigură o cotă de piaţă de 8,58% şi implicit poziţia de lider al pieţei de import. Totodată, Ford îşi consolidează, pentru al patrulea an consecutiv, poziţia de lider al pieţei de vehicule comerciale. În ceea ce priveşte autoturismele, Ford a înregistrat o cotă de piaţă de 7,39%, în uşoară creştere faţă de anul 2018. Cele mai bine vândute modele au fost Focus, EcoSport şi Kuga. De asemenea, 46,7% dintre autoturismele înmatriculate de Ford în 2019 au fost SUV-uri, fapt ce arată tendinţa pieţei şi preferinţele clare ale clienţilor din România pentru acest segment de maşini”, precizează sursa citată.

Ford domină sectorul de vehicule comerciale

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale, cota de piaţă a constructorului auto este de 15,85%, iar în top 3 al celor mai bine vândute vehicule comerciale lider se află modelul Transit, urmat de Transit Custom şi Ranger, toate aflate pe primul loc în segmentul lor.

„Ford domină în continuare şi segmentul de vehicule comerciale, fiind al patrulea an consecutiv în care ocupă primul loc în topul vânzărilor. Pentru a ne consolida poziţia de lider, am dezvoltat, în a doua parte a anului 2019, propriul program Rabla pentru vehicule comerciale, singurul de acest fel din România. Nu în ultimul rând, premiile internaţionale obţinute în noiembrie 2019 cu Ford Ranger (Pick-up-ul Internaţional al Anului) şi cu Transit Custom în versiunile Plug-in Hybrid şi EcoBlue Hybrid (Autoutilitara Internaţională a Anului), ne indică faptul că suntem pe drumul cel bun şi în ceea ce priveşte electrificarea vehiculelor comerciale”, declară Cristian Prichea, director general Ford România NSC.

Lansarea noului model Puma a creat aproape 1.700 de locuri de muncă

Ford România menţionează că, pentru lansarea în producţie a noului SUV Puma, Ford a angajat aproximativ 1.700 de persoane, ajungând în prezent la peste 6.200 de angajaţi. În plus, volumele anticipate de producţie pentru modelele EcoSport şi Puma, fac ca Fabrica de Asamblare Vehicule să lucreze, pentru prima dată, în trei schimburi.

„Fabrica de Motoare de la Craiova continuă să lucreze în trei şi patru schimburi, producând mult-premiatul motor Ford de 1.0 litri EcoBoost, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV şi 155 CP mHEV. Alături de Puma, Ford va mai lansa în acest an noul Ford Kuga, în variantele mild-hybrid, full-hybrid şi plug-in hybrid, dar şi noul Ford Explorer în varianta plug-in hybrid”, notează compania.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company. Ford are aproximativ 191.000 de angajaţi în întreaga lume.

Primele autoturisme Ford au fost expediate în Europa în 1903, iar în acelaşi an a fost fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a început opt ani mai târziu.

Al doilea mare producător auto din SUA este prezent şi pe piaţa din România, prin 37 de puncte de comercializare în toată ţara.


Te-ar putea interesa și: