Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a lăudat marţi propunerea SUA privind un impozit minim de 15% pe profitul companiilor, valabil la nivel global, subliniind că acesta va permite ţărilor să investească mai mult în domenii esenţiale precum educaţia, sănătatea sau infrastructurile, relatează AFP.

“A existat o propunere pentru un impozit care mergea până la 21%. La final, cifra ar urma să fie puţin mai mică decât aceasta”, a apreciat Kristalina Georgieva într-un interviu acordat Washington Post. Însă orice impozit mai mare decât rata actuală de impozitare a multinaţionalelor, care în numeroase ţări este de “10% sau chiar mai puţin, ar fi benefic”, a adăugat Georgieva.

Directorul general al FMI a reamintit faptul că instituţia pe care o conduce este de mult timp favorabilă introducerii unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. “De ce? Pentru că astfel nu va mai exista o cursă în jos şi mai puţin evaziune fiscală, ceea ce înseamnă mai mulţi bani în visteria statelor pentru investiţii în educaţie şi sănătate, în infrastructuri, în domeniul digital, în toate domeniile utile…în care trebui să investim mai mult”, a detaliat Georgieva.

“Ar trebui să susţinem ţările în curs de dezvoltare”

Cu toate acestea, oficialul FMI a recunoscut că introducerea unui astfel de impozit valabil la nivel gobal va fi deosebit de dificil pentru că trebui găsit un consens cu privire la “nivelul ideal”, adică acela care este benefic atât pentru economia mondială dar satisface şi autorităţile fiscale din fiecare ţară.

Ideea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global este mai veche, un prim acord pentru lansarea unei astfel de iniţiative fiind anunţat în 2015 la Lima de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Discuţiile cu privire la acest subiect continuă să se deruleze sub egida OECD. Cele aproape 140 de ţări implicate în discuţiile cu privire la acest subiect speră să ajungă la un acord până la mijlocul acestui an însă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care găzduieşte negocierile, a sugerat că este posibil ca un acord să fie finalizat abia în luna octombrie.

Kristalina Georgieva a subliniat marţi cât de complex este acest dosar deoarece după ce se va ajunge la un acord cu privire la un anumit nivel al impozitului, el va trebui să fie pus în practică şi să fie colectaţi banii.

“Ar trebui să susţinem ţările în curs de dezvoltare pentru ca acestea să îşi consolideze administraţiile fiscale deoarece existenţa unei rate de impozitare fără colectare nu rezolvă problema finanţelor publice”, a comentat directorul FMI.