Florin Cîţu a dat vestea cea mare: Peste 4.000 de companii înscrise în IMM Invest au primit deja banii
Ministrul Finanțelor a spus joi seară că peste 4.000 de companii care s-au înscris în IMM Invest au primit deja banii. Florin Cîțu estimează că în programul Guvernului de sprijin al Întreprinderilor Mici și Mijlocii se vor înscrie 40.000 de companii.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, joi seară, că deja 4.000 de companii beneficiază de programul IMM Invest şi că se aşteaptă ca până la începutul săptămânii viitoare numărul să crească la 10.000 de companii.
”IMM Invest a ajuns acum două zile la 4.000 de companii care au primit bani. Vorbim deja de un plafon care se duce spre 4 miliarde. Deja începe să accelerezem estimez că la începutul săptămânii viitoare vom avea 10.000 de companii. Ca o comparaţie, anul trecut erau în România 25.000 de IMM care aveau credite”, a declarat Florin Cîţu la Digi 24, joi seara.
Ministrul spune că estimează că 40.000 de companii se vor înscrie în IMM Invest, programul Guvernului de sprijin al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
”Prin acest program estimăm că 40.000 de companii vor avea acces la credite”, a declarat Cîţu. Întrebat câte companii au fost respinse în cadrul acestui program, Cîţu a afirmat că va fi făcută o analiză la epuizarea plafonului.
Economia României are nevoie de un pachet de resurse financiare de cel puțin 1% din PIB
Ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, atrage atenţia că economia României va avea nevoie de un pachet substanţial de resurse financiare, de cel puţin 1% din PIB. El pune acest lucru în contextul ultimelor estimări privind creşterea economică în Uniunea Europeană şi dă asigurări că va avea ca prioritate o economie sustenabilă, menţinerea locurilor de muncă şi puterea de cumpărare a românilor.
„Dacă estimările făcute în aceste zile pentru creşterea economică în UE se adeveresc, o să fie nevoie de un pachet substanţial, resurse publice şi private, pentru a susţine economia României- minim 1% din PIB. Pregătesc resurse financiare inclusiv pentru acest scenariu”, a scris Cîţu, sâmbătă, pe Facebook.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





