Fiscul vrea să impoziteze averile persoanelor foarte bogate care nu pot justifica veniturile şi sunt suspecte de evaziune fiscală, astfel că ANAF a solicitat deja FMI asistenţă pentru elaborarea legislaţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

„Este vorba depre impozitarea acelor persoane foarte bogate care nu au nicio justificare a veniturilor, dar, de exemplu, au vilă în Dorobanţi. Se doreşte identificarea celor mai bune soluţii pentru colectarea impozitelor şi taxelor de la astfel de persoane. Deocamdată nu avem cadrul legal pentru impozitare”, au arătat sursele citate.

Potrivit surselor, o echipă de asistenţă tehnică a FMI, alta decât misiunea de evaluare a acordului stand-by, va face într-o primă etapă evaluarea legislaţiei actuale. A doua etapă va presupune formularea de recomandări din partea instituţiei internaţionale pentru elaborarea legislaţiei.

O echipă de asistenţă tehnică a FMI urmează să vină, cel mai probabil, în luna februarie la Bucureşti, au adăugat sursele.

Referitor la acest subiect, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat recent că „ar fi interesant” de aflat dacă modul în care unele persoane foarte bogate au dobândit în mod licit averea.

„Discutăm de proprietăţile de un anumit nivel şi de oamenii bogaţi şi mai ales discutăm despre oamenii care-şi afişează într-un mod ostentativ bogăţia fără ca să fim siguri că în spate există o valoare reală şi acele bunuri au fost dobândite în mod licit. Şi poate o modalitate prin care fiecare să arate cum a dobândit bogăţia (…) ar fi interesant de făcut”, a declarat vineri Vlădescu, pentru Pro TV.

Impozitarea averilor mari a fost un subiect dezbătut în ultima perioadă în presă, după ce deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a depus o propunere legislativă pentru instituirea din acest an a unui impozit anual de 0,5% asupra valorii nete a averii persoanelor fizice care depăşeşte pragul de 500.000 euro.

SURSA: Mediafax