Facturile la energie, imposibil de plătit pentru milioane de europeni, inclusiv în România
SURSA FOTO: Dreamstime
Milioane de europeni, inclusiv români, care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, se află în imposibilitate de plată a facturilor la energie electrică și gaze naturale ca urmare a creșterii prețurilor din ultima perioadă.
Creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale face ca facturile la energie pentru milioane de europeni să fie imposibil de plătit, a avertizat marţi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), informează AFP.
Salariații plătiți cu salariul minim, în dificultate
„Aproximativ 9,5 milioane salariaţi activi aveau deja dificultăţi în a-şi achita facturile la energie” înainte ca inflaţia în zona euro să explodeze pentru a atinge un nivel record de 9,1% în ritm anual în luna august, afirmă CES care se bazează pe un studiu realizat de Institutul European al Sindicatelor.
Începând din luna iulie 2021 şi până în luna iulie 2022, costurile cu gazele şi electricitatea au crescut cu 38% în Europa şi continuă să crească.
În consecinţă, în 16 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care se numără şi România, „salariaţii care sunt plătiţi cu salariul minim trebuie să pună deoparte echivalentul salariului pe o lună şi chiar mai mult pentru a putea continuă să îşi lumineze sau să îşi încălzească locuinţa”, susţin sindicatele europene. În 2021, această situaţie se înregistra în doar opt din cele 28 de state membre UE.
Apel către guverne de a pune capăt creșterilor nesustenabile a prețurilor
Numărul de zile pe care un salariat plătit cu salariul minim trebuie să le lucreze pentru a-şi plăti factura la energie a crescut dramatic în unele ţări. De exemplu, în 2022, un salariat activ din Estonia trebuie să muncească 26 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală. În cazul unui salariat activ din România, acesta trebuie să muncească 21 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală.
„Atunci când costurile cu facturile depăşesc salariul pe o lună, nicio modalitate de a face economii nu va avea efect. Aceste preţurile sunt în prezent pur şi simplu imposibil de plătit de către milioane de oameni”, susţine secretarul general adjunct al CES, Esther Lynch.
În consecinţă, sindicatele cer guvernelor europene, care se vor reuni la finele acestei săptămâni la Praga pentru a discuta subiecte legate de energie, „să pună capăt creşterilor nesustenabile a preţurilor”.
Într-un plan în şase puncte trimis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lui Charles Michel şi altor lideri europeni, sindicatele cer majorarea salariilor în special a salariilor minime pe economie. De asemenea, CES cere plafonarea facturilor la energie şi taxarea profiturilor excepţionale ale companiilor din energie.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





