Acest update de securitate a fost făcut în contextul dezbaterilor internaţionale cu privire la cât de mult acces ar trebui să aibă serviciile de informaţii şi de securitate ale statelor asupra diferitelor mijloace de comunicare online, în special după războiul în instanţă dintre FBI şi Apple. FBI i-a solicitat companiei Apple să decripteze un iPhone ce i-a aparţinut unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din oraşul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care şi-au pierdut viaţa 14 persoane. Această solicitare a fost respinsă de compania de tehnologie, însă până la urmă autorităţile americane au putut decripta informaţiile şi fără intervenţia Apple.

WhatsApp a început să dezvolte un sistem de criptare a mesajelor "end-to-end" încă de acum 2 ani, cu ajutorul unui software oferit de organizaţia nonprofit din domeniul securităţii online Open Whisper Systems. Iniţial, sistemul de criptare era asigurat în mod implicit doar pentru mesajele în format text între doi utilizatori, dar mesajele pe grupuri de comunicare sau cele care conţin pe lângă text şi fotografii, videoclipuri sau înregistrări audio nu erau protejate complet.

Începând de marţi, toate mesajele trimise prin WhatsApp, de orice fel ar fi ele, sunt criptate "end-to-end", ceea ce înseamnă că responsabilii companiei nu vor putea să citească mesajele care circulă între utilizatori nici măcar la solicitarea forţelor de ordine.

"Ideea este foarte simplă: atunci când trimiţi un mesaj, singura persoană care-l poate citi este destinatarul sau membrii grupului în care postezi. Nimeni altcineva nu poate vedea acel mesaj. Nici infractorii cibernetici, nici hackerii, nici reprezentanţii unor guverne opresive, nici măcar noi", conform unui mesaj postat pe blogul aplicaţiei prin care este anunţat acest important update de securitate. AGERPRES