Extinderea și dublarea cotelor de recoltare a ursului brun. Tanczos Barna: România nu poate deveni grădina zoologică a Europei

Extinderea și dublarea cotelor de recoltare a ursului brun. Tanczos Barna: România nu poate deveni grădina zoologică a Europei

SURSA FOTO: Dreamstime - Ursul brun

Publicat de Bogdan Ungureanu la 19 decembrie 2025, 18:22

Proiectul de lege inițiat de UDMR privind prelungirea și dublarea cotelor de recoltare a ursului brun pentru perioada 2026–2027 ar putea fi adoptat la începutul anului viitor. Vicepremierul Tanczos Barna susține că măsura se bazează pe date științifice și criterii obiective și urmărește reducerea conflictelor tot mai frecvente dintre urși și comunitățile locale, precum și limitarea pagubelor produse.

Dublarea cotelor de recoltare a ursului brun. Proiectul ar putea fi adoptat la începutul lui 2026, spune Tanczos Barna

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat, vineri, la Sfântu Gheorghe, că proiectul de lege inițiat de UDMR și depus recent la Senat, care prevede prelungirea și dublarea cotelor de recoltare a ursului brun pentru perioada 2026–2027, ar putea fi adoptat la începutul anului viitor, cel mai probabil în luna februarie.

Potrivit acestuia, demersul legislativ vine ca răspuns la creșterea constantă a populației de urși și la intensificarea conflictelor dintre animale și comunitățile locale.

Tanczos Barna a explicat că dublarea cotelor de recoltare se bazează pe criterii obiective și pe date științifice, fiind rezultatul unei analize realizate pe baza a patru factori principali.

Este vorba despre numărul urșilor rezultat din evaluările efectuate de asociațiile de vânătoare, numărul exemplarelor identificate prin studiul genetic, volumul probelor genetice colectate la nivel național și numărul pagubelor raportate și constatate în ultimii ani.

În opinia vicepremierului, extragerea controlată a unor exemplare ar putea contribui la menținerea sub control a creșterii populației de urși și la reducerea atacurilor asupra oamenilor, precum și a pagubelor produse în special în agricultură.

„Prelungim această intervenţie prin cote de vânătoare pentru 2026-2027, prin acel proiect de lege pe care l-am depus săptămâna trecută şi sper că în februarie să se aprobe (…) Acest proiect de lege prevede o dublare a cotelor şi se bazează pe 4 factori de influenţă.

Cei 4 factori sunt numărul urşilor din evaluările vânătorilor, numărul exemplarelor identificate prin studiul genetic, numărul de probe genetice colectate şi numărul pagubelor care au fost constatate şi raportate în ultimii ani (…)

Prin extragerea acestor exemplare sperăm să reuşim să ţinem sub control creşterea populaţiei şi să reducem atât atacurile, cât şi pagubele create în culturile agricole”, a afirmat Tanczos Barna.

Sistem de intervenție rapidă în cazul urșilor care intră în localități

Vicepremierul a făcut referire și la sistemul de intervenție rapidă în cazul urșilor care ajung în localități, arătând că acesta și-a dovedit eficiența în practică.

Tanczos Barna a subliniat că autoritățile locale și asociațiile de vânătoare folosesc din ce în ce mai des acest mecanism și au început să aibă mai multă încredere în capacitatea sa de a gestiona situațiile de risc.

Totodată, a amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, cadrul legal a fost modificat printr-o ordonanță de urgență, astfel încât să fie permisă intervenția imediată, inclusiv prin extragere, atunci când un exemplar de urs brun se află în intravilan.

„Concluzia mea este că este un sistem eficient, este un sistem de intervenţie imediată care este folosit din ce în ce mai des (…)

Am modificat săptămânile trecute şi o ordonanţă de urgenţă pentru a permite intervenţia imediată prin extragere în cazul în care exemplarul de urs brun se află în intravilan”, a adăugat Tanczos Barna.

România nu este și nu trebuie să devină „grădina zoologică” a Europei

În contextul criticilor formulate de organizațiile care se opun recoltării urșilor, Tanczos Barna a susținut că lipsa intervenției a contribuit la agravarea situației din teren.

Vicepremierul UDMR a punctat că România nu poate deveni o „grădină zoologică” pentru întreaga Europă.

El a atras atenția asupra faptului că ursul brun este un prădător aflat în vârful lanțului trofic și că non-intervenția a dus, în timp, la extinderea arealului și la creșterea numărului de conflicte generate de această specie. În viziunea sa, soluția constă într-o intervenție rațională, bazată pe date științifice și aplicată consecvent pe termen mediu și lung, de cinci până la zece ani.

„Ursul este un animal sălbatic la vârful lanţului trofic. Nu are alt duşman decât omul. Non-intervenţia a demonstrat sau se demonstrează că a dus la o creştere arealului şi a numărului de urşi şi la creşterea problemelor generate de această specie, de aceste exemplare.

Deci, trebuie o intervenţie raţională, pe bază ştiinţifică, consecventă, în timp de 5-10 ani, ca să putem rezolva aceste probleme (…) Timpul demonstrează că fără intervenţia vânătorilor, problema ursului brun nu se poate rezolva în România (…)

Trebuie să găsim echilibrul între viaţa, averea, obştea oamenilor ca să nu fie afectată, şi desigur de a menţine această populaţie de urs brun, care este într-adevăr valoroasă şi e emblema României”, a afirmat vicepremierul Tanczos Barna.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.