De asemenea, preţurile la gaze naturale au scăzut miercuri după ce, marţi, au crescut, întrucât explozia de la terminalul Baumgarten a provocat îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu gaze în perioada de iarnă. 

Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuţie în Austria pentru gazul natural venit din Rusia şi Norvegia. Instalaţia, inaugurată în 1959 şi având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul dintre principalele "hub"-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei şi sudul Germaniei. Terminalul este controlat de compania Gas Connect Austria, la care un pachet de 51% din acţiuni aparţine grupului energetic austriac OMV. 

Un purtător de cuvânt de la Gas Connect Austria a spus că deocamdată nu este clară amploarea pagubelor provocate de explozia care a avut loc marţi dimineaţa, adăugând că nu ştie dacă au fost depuse cereri de despăgubiri împotriva companiei. 

"Am revenit la un regim normal de funcţionare. În prezent, ne îndreptăm atenţia spre identificarea cauzei incidentului şi evaluarea a ceea ce trebuie făcut în continuare pentru a repara instalaţia", a declarat purtătorul de cuvânt de la Gas Connect Austria. 

Livrările de gaze către Rusia spre Italia au fost reluate în noaptea de marţi spre miercuri, după ce, în urma exploziei de marţi, care s-a soldat cu un mort şi rănirea mai multor persoane, Italia a anunţat că este pregătită să declare stare de urgenţă. Miercuri, preţul la energie pentru ziua următoare era de aproximativ 26 de euro/megawaţi oră, o scădere de 65% comparativ cu preţul înregistrat marţi. 

Ucraina a anunţat şi ea că tranzitul gazelor naturale ruseşti spre consumatorii europeni a revenit la valori normale, după ce, marţi, volumul livrărilor a scăzut cu 23%, ca urmare a exploziei la terminalul din Austria. La rândul său, Slovacia a confirmat că livrările de gaze dinspre terminalul din Austria au revenit la normal. 

Facilitatea din Austria transportă echivalentul a 10% din cererea de gaze naturale a Europei. 

În replică, oficialii ruşi au atras atenţia că explozia de la terminalul din Austria evidenţiază necesitatea ca proiectele de gazoducte ale grupului Gazprom să avanseze. 

"Acest accident arată cât de importante sunt livrările sustenabile de gaze naturale pentru Europa şi cât de gravă este problema sustenabilităţi întregului sistem energetic", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Grupul rus Gazprom, care marţi şi-a redirecţionat livrările de gaze după explozia de la terminalul din Austria, intenţionează să construiască două noi gazoducte pentru a livra gaze naturale Europei, via Marea Baltică şi Marea Neagră, ocolind însă actualele ţări de tranzit, Ucraina, Polonia şi Belarus. 

În schimb, Comisia Europeană consideră că planurile Rusiei subminează eforturile UE de reducere a dependenţei faţă de gazele ruseşti. 

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei.

 AGERPRES


Te-ar putea interesa și: