EXCLUSIV. Makaveli, față în față cu Dan Andronic. Dezvăluiri din dosarul lui Călin Georgescu: Ăia sunt banii despre care ei vorbesc

EXCLUSIV. Makaveli, față în față cu Dan Andronic. Dezvăluiri din dosarul lui Călin Georgescu: Ăia sunt banii despre care ei vorbesc

SURSA FOTO: Captură YouTube

Publicat de Leonard Bădilă la 19 noiembrie 2025, 10:43

Într-o ediție specială a podcastului „Contrapunct”, jurnalistul Dan Andronic a stat față în față cu Makaveli (Virgil Zidaru). El este unul dintre cele mai controversate personaje ale momentului, devenit simbol al discursului anti-sistem și al „străzii” care vrea să intre în politică mare.

Timp de o oră, față în față, fără montaj și fără plasă de siguranță, Dan Andronic și Makaveli au discutat despre cele mai fierbinți subiecte ale României de azi: furia celor marginalizați, „băieții de la bloc” care nu se mai regăsesc în niciun partid, suveranismul, războiul mediatic, justiția, profilul noilor lideri politici și limitele până unde poate merge revolta transformată în vot.

Makaveli a criticat modul în care anumite anchete și acuzații au fost gestionate

Podcastul a inclus și o dezbatere pe tema lui Călin Georgescu. Makaveli a criticat modul în care anumite anchete și acuzații au fost gestionate, evidențiind că nimeni nu a fost plătit în afară și că presupusele dovezi nu au fost demonstrate concret.

În plus, el a subliniat aspecte legate de cadourile distribuite pe platforma TikTok, despre care a afirmat că sunt la latitudinea fiecăruia și nu implică plăți ilegale, comentând și asupra unor acuzații privind presupusa implicare a rușilor.

„Sunt în dosarul acela, în CSAT, și am văzut cât de cât, poate n-am văzut tot, dar am văzut ce este în el. Absolut nimic. Adică eu nu am o problemă. Arestează pe cine vrei, dar arată-mi și mie să văd că-l arestezi pe ceva. Că dacă doar mi-l arestezi din gură sau pe supoziții sau pe intuiții, așa cum spunea domnul președinte, hai să îi arestăm pe astrologie atunci. Hai să-i arestăm pe, nu știu, pe ghigitul în cafea.

Hai să facă doamna Neti Sandu anchetele. Că dacă a ieșit ascendentul în Marte (…) Mi s-a părut într-adevăr un abuz față de toată lumea. Pentru că nimeni n-a fost plătit de ruși acolo, nimeni n-a luat absolut niciun bani, practic nu s-au luat bani.

Dacă ei îmi arată mie după un an de zile că eu, și nu neapărat eu, că zici, bă, hai că nu l-au prins pe ăsta, dar restul, nimeni. Dacă îmi arată cineva o probă cum că cineva a luat vreun ban în afară de cadourile pe TikTok care se dau de 5 ani de zile. (…)

Ăia sunt banii despre care ei vorbesc, că noi am fost plătiți. Și acum suntem plătiți în continuare tot de rușii. De cinci ani ne plătesc rușii pe TikTok pe noi. (…) Și, până cu un lucru, acum, da, suntem oameni toți și știm foarte bine. Păi ăștia, dacă aveau o jumătate de probă, defilau cu ea pe la Arcul de Triumf”, a declarat Makaveli în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România”.

Makaveli spune că ceea ce îl face special pe Georgescu este tocmai înverșunarea și „prostia sistemului”

În ceea ce privește personalitatea lui Călin Georgescu, Makaveli a arătat că ceea ce îl face special este tocmai înverșunarea și „prostia sistemului”.

„Înversunarea și prostia sistemului”, a subliniat Makaveli, după ce a fost întrebat ce îl face special pe Călin Georgescu.

Podcastul a încercat să dezvăluie cine este Makaveli dincolo de imaginea publică construită prin live-uri virale, înjurături, lozinci și meme-uri. S-a explorat biografia sa, de la copilul crescut în Petroșani, tânărul care s-a descurcat „cum a putut”, până la influencerul care ajunge în Parlament și își anunță ambițiile politice.

În cadrul discuției s-a analizat dacă Makaveli este o portavoce autentică a unei Românii ignorate sau doar un produs al epocii TikTok, promovat de alții mai experimentați.

Dan Andronic a abordat întrebări directe despre banii din politică, relația lui Makaveli cu partidele și liderii cu care a defilat, scandalurile în care i-a fost rostit numele și acuzațiile apărute în presă. De asemenea, s-a discutat despre limitele limbajului violent și ale amenințărilor în spațiul public.

În același timp, podcastul a încercat să surprindă omul din spatele personajului, explorând motivațiile, temerile și dorințele sale reale, precum și înțelegerea sa despre „respect” și „dreptate” pentru cei care îl urmăresc. Întreaga ediție poate fi urmărită aici.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.