EXCLUSIV Cum au evoluat evenimentele care au dus la căderea dictatorului: Soarta lui Nicolae Ceaușescu fusese decisă cu mult înainte de întâlnirea de la Malta

Decembrie 1989 marchează sfârșitul regimului Ceaușescu, dar evenimentele care au dus la acest moment au fost mult mai complexe decât s-ar crede. Un nou episod al podcastului „Hai România” examinează atât contextul internațional, cât și jocurile de putere interne care au influențat desfășurarea Revoluției din România.

Nicolae Ceaușescu și presiunile internaționale povestite de Iulian Vlad

Nicolae Ceaușescu a fost izolat în ultimele luni ale anului 1989, într-un context internațional tensionat, se prezintă în  ultimul podcast realizat pe canalul „Hai România”. Reformele inițiate de Mihail Gorbaciov, Perestroika și Glasnost, au determinat o ruptură între liderul român și principalele puteri ale blocului sovietic. Summitul de la Malta, de la începutul lunii decembrie, a fost unul dintre momentele-cheie în care s-au discutat perspectivele Europei de Est, iar România lui Ceaușescu a rămas singură într-o poziție rigidă și intransigentă.

Acest climat de izolare a avut consecințe directe asupra deciziilor interne ale regimului. Generalul Iulian Vlad, fost șef al Securității, rememorează modul în care Nicolae Ceaușescu reacționa la informațiile primite:

„Nicolae Ceaușescu avea obiceiul să citească notele ultrasecrete în fața mea. Rămâneam pe loc în aceste situații pentru că îmi dădea imediat un ordin care consta, de regulă, într-o indicație de continuare a investigației.

M-am prezentat și am înaintat cele două note. El le-a citit cu atenție, mai ales pe prima. Mai avea obiceiul ca, după ce termina lectura, să rămână un timp cu ochii pe notă, gânditor, ca și cum trecea cu privirea dincolo de hârtie. A lăsat notele jos pe birou, a privit în stânga, apoi în dreapta, spre pereții laterali ai cabinetului.

A luat nota din nou în tăcere, a recitit-o, apoi a rostit foarte abătut: „M-au condamnat.” Mi-am dat seama că nu avea ce decizie să mai ia, așa că am cerut permisiunea și m-am retras. De obicei reacționa ca și când nu ar fi crezut. Atunci a crezut, fără niciun dubiu. Bâlbâielile nu îl caracterizau, chiar dacă uneori lua decizii nesăbuite. De data aceasta, Ceaușescu era de nerecunoscut.

La aceste mărturisiri ale generalului Iulian Vlad se adăuga, drept concluzie, că soarta lui Nicolae Ceaușescu fusese decisă cu mult înainte de întâlnirea de la Malta, în momentul în care se hotărâse să se bată cu doi coloși, cu RSS și cu SUA, dar mai ales să și bată joc de poporul român”.

Revoluțiadin 1989 trebuia să înceapă la Iași

Ceaușescu nu doar că se confrunta cu presiuni externe, dar și tensiunile interne erau tot mai evidente. Revoluția română ar fi trebuit să înceapă în septembrie 1989 la Iași, unde nemulțumirea populației față de condițiile de trai era în creștere. Securitatea și armata primeau semnale că un grup de cetățeni din Basarabia plănuia acțiuni de protest pentru retrocedarea teritoriului.

Autoritățile de la București nu știau exact care grupuri erau manipulate de sovietici și care acționau din patriotism. O scrisoare transmisă lui Ceaușescu de un grup necontrolat de Moscova a fost trimisă totuși sovieticilor, ceea ce a generat o reacție complexă a regimului.

„Consecințele au fost dezastroase, pentru că grupul de patrioți basarabeni era mânat de patriotism și nu era coordonat de sovietici”, explică istoricul Alex Mihai Stoienescu.

Vizita lui Ceaușescu la Iași pentru deschiderea anului universitar în septembrie 1989 a fost marcată de o serie de evenimente tensionate. Securitatea primise informații potrivit cărora sovietici infiltrați sub acoperire turistică ar fi putut provoca manifestații. În ciuda măsurilor de securitate, câteva persoane au reușit să se apropie de liderul comunist, un fapt considerat fără precedent.

Generalul Iulian Vlad i-a cerut șefului Securității locale, colonelul Constantin Ciurlău, să lase câțiva oameni să-și exprime nemulțumirea. Ciurlău relata că peste jumătate din populația Iașului era nemulțumită de condițiile de trai, iar aproximativ 10.000 de petiționari trimiseseră scrisori către Ceaușescu fără să primească răspuns. Această combinație de nemulțumire populară și intervenții externe a creat un mediu predispus la conflict.

Evenimentele prerevoluționare din Iași nu au fost un fenomen izolat. În februarie 1987, studenții ieșeni au organizat o primă manifestație din cauza condițiilor precare în căminele studențești, scandând:

„În iarna lui 1987, o iarnă extrem de grea, minima în Moldova ajunsese la -26°C. Atunci studenții au ieșit în stradă și au scandat: „Lumină să învățăm, apă să ne spălăm”, un strigăt de disperare.

Apoi s-au oprit în Piața Unirii și au cântat imnul țării, iar spre miezul nopții s-au întors în cămin. Între timp, speriate, autoritățile dăduseră drumul la lumină și căldură, își amintește colonelul de Securitate Constantin Ciurlău”.

Autoritățile au reacționat prompt, redând temporar căldura și energia electrică. Ulterior, grevele muncitorilor de la Uzinele Nicolina au continuat să adâncească tensiunea socială, iar opozantul Dan Petrescu a oferit interviuri prin care critica direct regimul:

„Tot din Iași provine și cazul opozantului Dan Petrescu, scriitor care, în ianuarie 1988, a acordat un interviu ziarului francez Liberation, intitulat „Ceaușescu nu este singurul vinovat”. Interviul se încheia cu fraza: „Este mai ușor să-l omorâm pe Ceaușescu decât să schimbăm sistemul.” Același dizident, Dan Petrescu, în octombrie 1988, a acordat un interviu telefonic postului de radio Europa Liberă, în care anunța că intră în greva foamei”.

Armata și Securitatea în fața protestelor din 1989

Ceaușescu se confrunta cu dificultăți majore și în gestionarea forțelor armate. În decembrie 1989, ordinele contradictorii date de conducerea politică au generat confuzie în rândul trupelor, iar moartea generalului Milea a accelerat schimbarea atitudinii militarilor față de populație. În unele cazuri, armata fraterniza cu cetățenii, ceea ce a fost un factor decisiv în evoluția protestelor.

Generalul Victor Neculicioiu, șeful UM0110, unitatea anti-KGB din Securitate, a declarat că pe 14 decembrie a fost trimis la Iași împreună cu o echipă pentru a investiga implicarea sovieticilor în agitația locală. Obiectivul era clar: să se stabilească în ce măsură forțele externe intenționau să influențeze manifestațiile și ce acțiuni ar fi urmat.

Pentru a reduce riscul unei revolte masive, autoritățile au mutat Dinamoviada de judo de la Oradea la Iași, cazând peste 300 de sportivi în oraș în câteva zile. Hotelul Unirea a găzduit atât judocani români, cât și turiști sovietici, despre care Securitatea susținea că ar fi membri ai trupelor speciale. Măsura a avut rolul de a demonstra controlul autorităților asupra situației și de a descuraja eventuale acțiuni ostile.

„Pentru a preveni o manifestație de amploare la inițiativa Securității, Dinamoviada de judo, competiție sportivă care reunea membri ai cluburilor din cadrul Ministerului de Interne, a fost mutată de la Oradea la Iași. Peste 300 de sportivi s-au cazat în Iași în câteva zile. În hotelul Unirea, unde se cazaseră 110 din așa-zișii sportivi, se aflau și peste 100 de turiști sovietici veniți din Nicolaev și Odeză. Securitatea susținea că aceștia erau luptători din trupele speciale, iar cazarea judocanilor români a avut rolul de a le arăta că sunt sub supravegherea autorității”.

Dimineața zilei de 14 decembrie, liderii care planificaseră manifestația în Piața Unirii au constatat că toate intrările erau blocate de miliție și gărzi patriotice. Astfel, planurile inițiale ale protestului au fost împiedicate, dar evenimentele din decembrie urmau să se desfășoare rapid în alte orașe, inclusiv Timișoara și București, alimentând procesul revoluționar care a dus la sfârșitul regimului Ceaușescu.