Eliminarea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități: o decizie care împinge vulnerabilitatea la limită
Reprezentanții Asociației KinetoBebe avertizează, în declarații acordate pentru Capital.ro, că eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități va avea efecte directe și grave asupra celor mai vulnerabile familii.
Eliminarea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități riscă să transforme o categorie deja vulnerabilă într-una aflată în pragul excluziunii sociale. În teorie, măsura poate părea o uniformizare a sistemului fiscal. În practică, însă, ea lovește într-o categorie pentru care fiecare leu contează.
Pentru mulți dintre acești oameni, veniturile sunt limitate la indemnizații sau pensii modeste, care abia acoperă cheltuielile de bază. În paralel, costurile suplimentare generate de dizabilitate – tratamente, medicamente, dispozitive asistive, transport adaptat, consultații periodice – sunt constante și, adesea, în creștere.
Spre deosebire de alte gospodării, în cazul familiilor care cresc copii cu dizabilități, aceste cheltuieli nu pot fi amânate sau reduse fără consecințe directe asupra stării de sănătate și a progresului terapeutic al copilului.
În lipsa facilităților fiscale, numeroși părinți vor fi puși în situația dramatică de a alege între a cumpăra hrană sau a plăti taxe și impozite locale, știind că orice economie făcută în altă parte înseamnă mai puține ședințe de terapie, mai puține evaluări sau amânarea unor tratamente esențiale. O astfel de alegere nu este doar o problemă bugetară, ci una profund umană, care afectează demnitatea, autonomia și siguranța unor familii deja supuse unei presiuni constante.
Pe termen lung, această presiune financiară poate duce la întreruperea programelor de recuperare, la acumularea de datorii sau chiar la imposibilitatea menținerii unei locuințe adaptate nevoilor copilului. Austeritatea aplicată uniform ignoră faptul că aceste familii pornesc dintr-o poziție structural diferită, în care fiecare cheltuială este legată direct de sănătatea și șansele copilului.
Copiii cu dizabilități și terapiile care nu pot fi puse pe pauză
Impactul este și mai sever în cazul familiilor care au copii cu dizabilități. În aceste situații, bugetul familiei este deja construit în jurul nevoilor copilului: terapii de recuperare, evaluări periodice, consultații multidisciplinare și, uneori, echipamente costisitoare.
Terapiile de recuperare – logopedie, kinetoterapie, terapie ocupațională – nu sunt opționale. Ele reprezintă intervenții pe termen lung, esențiale pentru progresul și autonomia copiilor. În multe cazuri, continuitatea este cheia rezultatelor. O pauză de câteva luni poate însemna regres sau stagnare, anulând eforturi susținute ani la rând.
Fără sprijin financiar adecvat, mulți părinți vor fi nevoiți să reducă frecvența ședințelor sau să le întrerupă complet. În spatele fiecărei ședințe anulate se află șanse diminuate la integrare socială și educațională, la independență și la o viață cât mai apropiată de normalitate.
„Este poate cea mai grea perioadă financiară din ultimii 10 ani și, din păcate, austeritatea pe dizabilitate lasă urme adânci în starea de sănătate a copiilor care au nevoie de recuperare pediatrică pe termen lung. Văd o scădere dramatică a ședințelor pe care părinții le pot susține financiar, precum și lipsa totală de predictibilitate în ceea ce privește continuarea terapiilor absolut necesare”, explică, pentru Capital.ro, antreprenoarea socială Ana Raluca Chișu, fondatoarea Asociației KinetoBebe.
Această lipsă de predictibilitate afectează nu doar planurile financiare ale familiilor, ci și stabilitatea emoțională a părinților, care trăiesc permanent cu teama că nu vor putea susține tratamentele de care copiii lor depind.
Bursele de terapie: un sprijin vital, sub presiune
În acest context, inițiativele din zona societății civile devin esențiale și pot face o reală diferență. Programul #BurseleDeTerapie este un proiect unic finanțat de Asociația kinetobebe și inițiat de Ana Raluca Chișu, fondatoarea Asociației. Acest program oferă sprijin copiilor care au nevoie de terapii de recuperare de lungă durată, dar care nu pot beneficia de tratamentele necesare în sistemul medical de stat.
Sistemul public nu este suficient de extins pentru a acoperi toate aceste nevoi, iar listele de așteptare sunt adesea descurajante. Programul are ca obiectiv asigurarea accesului gratuit la programe complexe de terapie pentru copiii cu afecțiuni ortopedice și neurologice, sindroame genetice, deficiențe neuromotorii, tulburări din spectrul autist sau alte tulburări cognitive și de dezvoltare senzorială.
În ultimii ani, asociația a oferit peste 10.000 de burse gratuite de terapie pentru copiii cu dizabilități neuromotorii. Pentru multe familii, aceste burse au însemnat singura șansă reală la recuperare constantă și adaptată nevoilor copilului.
Totuși, resursele sunt tot mai limitate, iar contextul economic afectează inclusiv capacitatea mediului privat de a susține astfel de inițiative.
„Suntem foarte îngrijorați de răspunsul foarte timid al companiilor care susțin programul social Burse de Terapie. Dacă până acum un an reușeam să susținem peste 10.000 de ședințe gratuite, în ultimul an am susținut doar jumătate din cererile părinților, iar anul acesta se arată la fel de dificil”, a declarat în exclusivitate pentru Capital.ro Bogdan Acatrinei, cofondatorul Asociației KinetoBebe.
Scăderea finanțării înseamnă, implicit, mai puține ședințe, mai puține burse și mai multe familii rămase fără sprijin. În lipsa unei politici publice coerente, presiunea se mută pe organizațiile non-guvernamentale, care nu pot suplini la infinit rolul statului.
Solidaritate declarativă sau responsabilitate reală
Într-o societate care își asumă solidaritatea, măsurile fiscale nu pot fi aplicate uniform, ignorând realitățile celor mai vulnerabili. Egalitatea formală nu produce automat echitate. Atunci când diferențele sunt evidente, tratamentul identic poate genera inechitate profundă.
Politicile publice trebuie să țină cont de costurile reale ale dizabilității și de faptul că sprijinul fiscal nu reprezintă un privilegiu, ci un mecanism de compensare. Eliminarea acestuia fără măsuri alternative riscă să amplifice excluziunea socială și să transfere costurile, pe termen lung, în alte zone ale sistemului public.
Austeritatea aplicată fără nuanțe poate părea eficientă pe hârtie, dar în realitate produce efecte în lanț: terapii întrerupte, șanse diminuate, familii epuizate financiar și emoțional. În cele din urmă, costul social al acestor decizii poate fi mult mai mare decât economia bugetară imediată.
