Europa înăsprește restricțiile în fața celui de-al doilea val

Europa înăsprește restricțiile în fața celui de-al doilea val
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 septembrie 2020, 13:00

Pandemia de COVID-19 a lovit crunt atât întreaga Europă cât și restul țărilor de pe glob, iar îngrijorarea continuă să crească pe măsură ce curba coronavirusuui urcă din nou în țările europene. Care este planul Europei de a evita un nou dezastru?

Franța, care a înregistrat 7.379 de noi infectări în ultimele 24 de ore, întărește restricțiile. Acest record reprezintă cel mai mare număr de infectări zilnice pentru țară în timpul pandemiei. Astfel, Parisul se alătură utilizării obligatorii a măștilor în zonele cele mai aglomerate, începând de vineri, măsură pe care orașe precum Marsilia sau Lyon au impus-o deja.

„Dinamica progresiei epidemiei este exponențială”, au avertizat autoritățile sanitare franceze.

De asemenea, au informat într-un comunicat de presă că numărul deceselor cauzate de epidemia de Covid este de 30.596. În acest moment, țara nu are în vedere impunerea unor măsuri mai stricte, iar președintele Emmanuel Macron a avertizat cu privire la efectul devastator al unei noi închideri a frontierelor în Europam, notează euronews.

În România, pe de altă parte, sectorul ospitalității se pregătește să redeschidă barurile și restaurantele începând cu luna septembrie. În momentul de față pot funcționa doar dacă au o terasă în aer liber.

Alte țări aplică cele mai stricte măsuri

Toate acestea se întâmplă pe fondul întoarcerii în sălile de curs. Un început de an școlar pus la îndoială în multe țări. Kosovo, de exemplu, a decis să amâne cursurile cu 15 zile, timp în care școlile să se pregătească pentru sosirea elevilor.

Pentru a încerca să oprească numărul infectărilor, atât Ucraina, cât și Ungaria au decretat închiderea frontierelor pentru nerezidenți. O măsură care va fi în vigoare în luna septembrie.

„De la 1 septembrie, cetățenii străini nu vor putea intra în țară”, cu câteva excepții, a declarat pentru presa din Budapesta ministrul de Interne Gergely Gulyás. La întoarcerea în țară, cetățenii ungari vor fi obligați să prezinte două teste negative de coronavirus cu o valabilitate de 48 de ore sau să intre în carantină două săptămâni. Ministrul a adăugat că măsura nu înseamnă „restricții de circulație în țară”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.