Este oficial! Garda de guvern schimbată total. 38 de persoane, OUT
Ludovic Orban a intrat la rupere! Noul premier a schimbat complet garda de guvern și a dat afară 38 de persoane printre care 32 de secretari de stat, trei subsecretari și trei consilieri de stat.
Noul Guvern instalat la Palatul Victoria a început ziua în forță! Astfel că 38 de persoane au fost date afară azi. Mai exact este vorba despre 32 de secretari de stat, 3 subsecretari și 3 consilieri.
Încă din prima ședință de Guvern, Ludovic Orban a menționat că de abia așteaptă să facă curățenie în instituțiile publice.
„Este foarte important să curățăm instituțiile publice de toți cei care nu și-au exercitat corect funcțiile de demnitate publică și care nu și-au făcut treaba cum trebuie. Pot să vă spun că deja am început să semnez decizii și aștept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere a secretarilor de stat, consilierilor de stat, consilierilor generali și a celorlalte categorii de funcții care depinde de ministru și de premier pentru că trebuie să readucem demnitatea în funcțiile publice și să terminăm cu pilăraia, cu nepotismul.
Am semnat, ieri, niște decizii: băiatul lui…, băiatul lui, băiatul lui …, dar se vor vedea foarte clar când vor fi publicate în Monitorul Oficial”, a spus Ludovic Orban, în ședința de Guvern de ieri.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





