Informaţii de ultim moment din şedinţa PNL

Totodată, Gheorghe Falcă a vorbit și despre desemnarea unui nou premier, punctând că se va merge la președintele Klaus Iohannis.

Vom merge la preşedintele Iohannis şi dumnealui va alege să desemneze un premier. Nu vom desemna noi un premier, noi vrem să mergem cu o majoritate la Cotroceni. (…) Şi noi acum încercăm să strângem o majoritate, pentru că au fost desemnaţi doi premieri care nu au reuşit. Încercăm o majoritate ori cu USR, ori cu PSD şi acolo se va discuta şi despre persoana care va conduce acest Guvern”, a declarat Gheorghe Falcă la Antena 3.

„Am ieşit din şedinţă acum. S-a propus ca negociatorii să fie domnul preşedinte Cîţu, împreună cu cei patru primvicepreşedinţi şi secretarul general. Mandatul este să negocieze atât cu USR cât şi cu PSD. Am dat mandatul de flexibilizare”, a completat europarlamentarul, după ce surse politice au anunţat că s-a cerut schimbarea echipei de negociere, pentru că cei care au negociat până acum ar fi eşuat.

Cel care a cerut acest lucru ar fi Dan Motreanu, potrivit informațiilor transmise de sursele Antena 3. Acesta a susţinut de asemenea formarea unei majorităţi cu cei de la USR, nu cu cei de la PSD. În acest context, Gheorghe Falcă a fost întrebat ce parte favorizează.

„Voi da răspunsul la această întrebare în partid. Eu nu am spus încă, pentru că în momentul în care vrem să trimitem negociatori la ambele partide, nu trebuie să ne manifestăm dorinţele. Ci cred că politicienii de la negocieri vor prezenta rezultatul negocierilor, se poate pune în dezbaterea partidului, iar preşedinţii de filiale să îşi spună părerea. Azi ne spunem părerea în funcţie de afinităţi”, a răspuns Gheorghe Falcă.

Cîţu nu vrea alianţă cu PSD, Iohannis nu vrea USR la guvernare

De asemenea, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat că flexibilizarea mandatului se referă la negocieri cu PSD şi USR. În acest context, condiţia PNL pentru începerea oricăror negoceri este aceea de a propune premierul.

Mai mult, liberalii au stabilit în şedinţa BPN și componenţa echipei de negociere pentru formarea unei majorităţi parlamentare. Așadar, din echipă fac parte Florin Cîţu, Dan Vîlceanu, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Rareş Bogdan.

Sursele news.ro transmit că liderul PNL s-ar opune unei alianţe cu PSD, însă preşedintele Klaus Iohannis ar fi transmis liderilor liberali să nu refacă alianţa cu USR.

PNL nu merge cu propunere de premier la Cotroceni ci cu o majoritate

Liderii de filiale îşi exprimă punctele de vedere, cele din Ardeal poziţionându-se împotriva USR-ului, iar altele pentru refacerea coaliţiei şi împotriva unei înţelegeri cu PSD, conform news.ro

Aceștia au luat cuvântul, pentru a-şi preciza poziţia faţă de colaborarea cu cele două partide. Satu Mare s-a poziţionat pro USR, în timp ce majoritatea filialelor din Ardeal nu mai doresc refacerea coaliţiei cu cei de la USR. O poziţie tranşantă a avut-o Dan Motreanu, care i-a reproşat lui Florin Cîţu eşecul negocierilor de până acum. „Florin, tu eşti problema”, a spus acesta. La rândul său, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis în şedinţă că nu este de acord cu cooptarea de miniştri PSD în Guvern.

În cadrul şedinţei BPN, preşedintele partidului, Florin Cîţu a cerut să se anuleze deciziile anterioare ale conducerii, prin care era interzisă orice discuţie cu cei de la PSD şi cu cei de la USR, după votul pentru moţiunea de cenzură. Potrivit sursei menșionate, în şedinţă s-a precizat că nu se da un vot pentru negocieri cu unul sau altul dintre cele două partide, şi doar flexibilizarea mandatului.

Motreanu, atac la Cîţu: Florin, tu eşti problema

O poziţie tranşantă a avut-o Dan Motreanu, care i-a reproşat lui Florin Cîţu eşecul negocierilor de până acum. ”Florin, tu eşti problema”, a spus acesta, potrivit surselor citate.

Şi primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis în şedinţă că nu este de acord cu cooptarea de miniştri PSD în Guvern. ”Ne vom trezi cu mişcări de stradă, dacă ne aliem cu PSD”, a spus Ciucu.

Alina Gorghiu, în schimb, i-a criticat pe colegii care atacă conducerea partidului, iar Gheorghe Flutur a arătat că trebuie ales ”răul cel mai mic”, pentru a rămâne la guvernare şi a păstra şi premierul.