Erste, Raiffeisen și Bank Austria, cele mai tari branduri austriece, dar cu valori în scădere

Erste, Raiffeisen și Bank Austria, cele mai tari branduri austriece, dar cu valori în scădere
Publicat de Valentin Vioreanu la 2 februarie 2015, 16:26

Erste Group, acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române, a fost în 2014 cel mai valoros brand bancar din Austria, chiar dacă valoarea acestuia a scăzut cu 23%, până la 2,6 miliarde de dolari, potrivit clasamentului ‘The Brand Finance Banking 500’, realizat de firma de consultanţă Brand Finance şi publicat în revista ‘The Banker’, transmite APA.

Pe locul al doilea în topul băncilor austriece se află Raiffeisen Bank International (RBI), cu o valoare a brandului de 1,7 miliarde de dolari, cu 12% mai mică faţă de ediţia precedentă, iar locul trei este ocupat de Bank Austria, cu un brand ce valorează un miliard de dolari. 



La nivel global, Erste Group a pierdut 15 poziţii, până la locul 78 în topul celor mai valoroase branduri de bănci din lume, din cauza problemelor din România şi Ungaria. RBI a căzut de pe locul 97 pe locul 110, iar Bank Austria a pierdut nouă poziţii, ocupând acum locul 152. 



'The Banker' susţine că cel mai valoros brand bancar din lume rămâne Wells Fargo (SUA), evaluat la 34,9 miliarde de dolari, în creştere cu 15% comparativ cu ediţia precedentă. 

De altfel, în top 10 cele mai valoroase branduri de bănci se regăsesc patru bănci americane, patru chineze, o bancă britanică (HSBC, locul trei, cu 27,2 miliarde de dolari) şi una spaniolă (Banco Santander, locul 10, valoarea brandului – 18,7 miliarde de dolari). 



Brandurile băncilor americane au înregistrat performanţe bune în comparaţie cu cele ale băncilor europene. 

Valoarea totală a brandurilor băncilor americane din 'The Brand Finance Banking 500' a crescut cu 4%, până la 201 miliarde de dolari, în timp ce pentru Spania cifra similară este în coborâre cu 2%, în Marea Britanie cu 3%, în Italia cu 5%, în Germania cu 6%, iar în Franţa valoarea totală a brandurilor băncilor din 'The Brand Finance Banking 500' a scăzut cu 19%. 



Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi, care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia. 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde euro.

 

Sursa: Agerpres

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.