Epidemia de coronavirus afectează economia globală. F.M.I. a prezentat care sunt scenariile
Economia mondială se confruntă cu o încetinire clară, iar această încetinire ar putea fi întărită de epidemia de coronavirus, atrag atenția specialiștii. Singura necunoscută este dacă scăderea va fi de tip V, cu redresare rapidă, sau L, cu o redresare mai lentă.
Epidemia de coronavirus din China va reduce probabil creşterea economiei globale cu 0,1 puncte, în timp ce avansul economiei chineze va încetini la 5,6% în acest an, a anunţat sâmbătă Fondul Monetar Internaţional.
”Anticipăm scenarii mai grave în cazul în care răspândirea virusului va continua o perioadă mai lungă şi la nivel global, iar consecinţele asupra creşterii vor fi de o durată mai lungă”, a declarat directorul general al FMI Kristalina Georgieva, la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi a reprezentanţilor băncilor centrale din cele mai mari 20 de economii ale lumii (G20), de la Riad.
Participanţii discută în acest weekend despre provocările economice globale, concentrându-se pe perspectivele de creştere economică şi noi reguli referitoare la taxarea companiilor digitale cu operaţiuni globale.
În luna ianuarie, FMI anticipa că avansul economiei globale va accelera de la 2,9% anul trecut la 3,3% în acest an, Între timp însă, virusul COVID-19, numit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMC) drept urgenţă de sănătate mondială, a perturbat activităţile economice în China.
Măsuri de criză
Autorităţile chineze lucrează la atenuarea impactului negativ al epidemiei asupra economiei, cu măsuri de criză, suplimentarea lichidităţilor, măsuri fiscale şi sprijin financiar, a notat Georgieva.
”În scenariul nostru de bază actual, politicile anunţate sunt în curs de aplicare, iar economia chineză va reveni la normal în trimestrul al doilea. Drept rezultat, impactul asupra economiei mondiale va fi relativ minor şi de scurtă durată”, a spus şefa FMI.
”În acest scenariu, creşterea economică a Chinei în 2020 va fi de 5,6%. Aceasta este cu 0,4 puncte procentuale sub estimarea din raportul referitor la Perspectivele Economice Mondiale din ianuarie. Creşterea economiei globale va fi cu circa 0,1 puncte mai scăzută”, a mai spus Georgieva, conform news.ro.
Încetinire pentru economia mondială
Efectele epidemiei de coronavirus sunt în creştere, având în vedere că fabricile chineze funcţionează încă la jumătate din capacitate, iar mulţi muncitori sunt consemnaţi în continuare la domiciliu.
Oprirea parţială a activităţilor în a doua mare economie a lumii are efecte şi în restul lumii, slăbind comerţul, lanţurile de aprovizionare, reducând turismul şi amplificând incertitudinile pentru investitori.
”Economia mondială se confruntă cu o încetinire clară, iar această încetinire ar putea fi întărită de aşa-numitul coronavirus.
Rămâne deschisă întrebarea dacă va fi de tip V, cu o redresare rapidă a economiei mondiale, sau dacă va fi în formă de L, cu o încetinire persistentă a creşterii economice mondiale”, a afirmat ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire, adăugând că scenariul de tip V este mai probabil.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.