Emil Boc le dă clujenilor bani ca să-și angajeze bone pentru copii
Vești bune pentru sute de români. Potrivit ultimei hotărâri, aceștia vor primi un ajutor de la stat între 250 şi 710 lei/lună. Cine sunt cei vizați și care sunt regulile pentru acordarea banilor?
Persoanele vizate sunt clujenii, după ce joi, Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca a aprobat o hotărâre prin care acordă bani pentru plata bonelor care au grijă de copiii de vârstă preşcolară.
În ceea ce privește sumele de bani, acestea sunt cuprinse între 250 şi 710 lei/lună, în funcţie de veniturile părinţilor, iar ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă se acordă clujenilor ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei/membru de familie.
De unde vin banii?
Se pare că banii provin din taxele și impozitele locale plătite clujeni.
„Sprijinul financiar vine din banii clujenilor, din taxe şi impozite locale, pentru părinţii cu venituri mai mici, pentru a-şi putea angaja bone”, a declarat primarul Emil Boc.
El a mai spus că este pregătită o sumă de 500.000 de lei pentru acest proiect, sumă care poate fi suplimentată, dacă va fi cazul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





