SpaceX nu va lăsa armata Ucrainei să folosească Starlink pentru controlul dronelor militare

SpaceX, compania condusă de Elon Musk, a limitat capacitatea Ucrainei de a utiliza serviciul său de internet prin satelit în scopuri militare, după ce au apărut informații în presa internațională potrivit cărora armata Ucrainei a folosit Starlink pentru a controla dronele militare.

Potrivit BBC, la începutul războiului, Ucraina a primit echipamente SpaceX Starlink, care se conectează la sateliți și ajută oamenii să rămână conectați la internet, dar ar fi folosit tehnologia pentru a ținti pozițiile rusești cu drone militare, ceea ce, potrivit SpaceX, contravine acordului de servicii.

„Tehnologia Starlink nu a fost niciodată menită să fie transformată în armament”, a declarat, miercuri, președintele SpaceX, Gwynne Shotwell în cadrul unui eveniment care a avut loc la Washington DC.

Gwynne Shotwell a confirmat că este acceptabil ca armata Ucrainei să utilizeze tehnologia Starlink „pentru comunicații”, însă nu o „să nu le permită niciodată să o folosească în scopuri ofensive”. Potrivit spuselor sale, SpaceX a luat deja măsuri pentru a limita abilitățile armatei Ucrainei de a utiliza Starlink într-un mod ofensiv, însă nu a oferit detalii suplimentare.

Conform sursei citate anterior, Guvernul Ucrainei nu a comentat încă aceste informații.

Rusia a fost acuzată, la rândul ei, de Elon Musk că a încercat să bruieze semnalele Starlink.

Elon Musk a anunțat că a fost reactivat Twitter-ul în Turcia

Pe lângă războiul din Ucraina, Elon Musk a fost implicat într-o oarecare măsură și în dezastrul care a avut loc în Turcia. acesta a anunțat miercuri, 8 februarie 2023, că accesul la reţeaua de socializare Twitter a fost restabilit în Turcia, după ce fusese blocat timp de circa 12 ore de principalii furnizori de telefonie mobilă din ţara respectivă din cauza criticilor legate de răspunsul Guvernului de la Ankara la seismele devastatoare care au lovit țara.

Reactivarea Twitter-ului în Turcia a intervenit la scurt timp după anunțul făcut de Elon Musk.

„Twitter a fost informat de către Guvernul Turciei că acces va fi reactivat în scurt timp”, a scris, miercuri, Elon Musk pe contul lui de Twitter.

NetBlocks, companie care monitorizează conectivitatea pe tot globul la internet, a confirmat deblocarea Twitter-ului în Turcia. NetBlocks a tras un semnal de alarmă că filtrarea riscă „să aibă un impact asupra operaţiunilor de salvare” a victimelor, dezvăluit faptul că Turcia are „o istorie lungă de restricţii (în utilizarea) reţelelor de socializare în timpul situaţiilor de urgenţă naţionale şi al incidentelor de securitate”.

În timpul cutremurelor, accesul la Twitter în Turcia a fost posibil prin intermediul conturilor VPN care maschează localizarea utilizatorului.

Potrivit agenției de presă AFP, în ultimele săptămâni, oficialii turci au emis în repetate rânduri avertismente cu privire la utilizarea reţelelor sociale înaintea alegerilor prezidenţiale şi alegerilor legislative preconizate pentru data de 14 mai 2023, alegeri pe care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, intenţionează să le câștige pentru a-și reînnoi mandatul după 20 de ani de când se află la conducerea statului.

„Ştim deja tot ceea ce vor să ne ascundă”, a zis Kemal Kilicdaroglu, liderul principalului partid de opoziţie CHP.

Kemal Kilicdaroglu face parte din aşa-numita „Masă a celor şase”, alianța celor şase partide de opoziţie care încearcă să se coordoneze pentru a bloca realegerea lui Recep Tayyip Erdogan pentru funcția de președinte al Turciei.