Ministerul Educaţiei a susținut că cei mici „au nevoie să înţeleagă cauzele şi impactul acestor schimbări”, în contextul în care schimbările climatice sunt „consecinţa comportamentului nostru”.

„A fost aprobată programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie pentru schimbările climatice”, adresată elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a. Este o certitudine faptul că schimbările climatice sunt consecinţa comportamentului nostru. Copiii au nevoie să înţeleagă cauzele şi impactul acestor schimbări şi, în aceeaşi măsură, să cunoască soluţii pentru combaterea lor”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Au fost luate în vedere rapoartele privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă

De asemenea, Ministerul Educației a explicat că elaborarea programei a ținut cont de rapoartele privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.

„Elevii vor dobândi, la clasă, competenţe precum: identificarea unor fenomene şi a unor procese privind schimbările climatice, descrierea unor fenomene întâlnite în natură, formularea unor ipoteze cu privire la cauzele schimbărilor climatice”, a subliniat Ministerul Educației.

Totodată, competenţele dobândite vor putea fi aplicate în timpul activităţilor practice organizate în cadrul Programului naţional „Săptămâna verde”.

Ministerul Educației a publicat ghidul simulărilor la Evaluarea Națională și la Bacalaureat

Anterior, Ministerul Educației a publicat ghidul privind simularea examenelor la Evaluarea Națională și Bacalaureat în anul școlar 2022-2023, care are scopul de familiariza elevii cu rigorile unui examen real.

Conform documentului, accesul elevilor în săli este permis până cel târziu la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00, moment în care vor fi distribuite subiectele.

Pentru elevii de clasa a VII-a, timpul permis va fi de două ore, iar pentru cei de clasa a XII-a de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.

Simularea la Evaluarea Naţională se va susţine la Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi Matematică.

Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă  (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

Ministerul Educației a transmis că scopul acestor simulări este familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale sau liceale.