S-au schimbat regulile pentru elevi. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. E deja lege în România

S-au schimbat regulile pentru elevi. Rămân pe dinafară dacă nu respectă. E deja lege în România

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 1 iunie 2024, 18:00

Ministerul Educației informează că elevii care doresc să fie transportați cu autobuzele școlare trebuie să respecte anumite reguli. Cei care nu au un comportment adecvat vor fi sancționați.

Este obligatoriu pentru elevi. Norme privind transportul în autobuzele şcolare

Conform Legii nr. 162 din 29 mai, publicată în Monitorul Oficial, elevii trebuie să se comporte civilizat în autobuzele școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

Legislația stabilește normele generale pentru utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în vederea facilitării deplasării acestora la cursuri și la alte activități culturale/educative care să sprijine dezvoltarea competențelor de învățare și a abilităților socio-emoționale.

Transportul elevilor cu autobuzele școlare este gratuit, sub rezerva deciziei autorității deliberative la nivel local, și este furnizat de unitățile administrative-teritoriale sau instituțiile de învățământ, utilizând vehiculele pe care le dețin sau pe care le utilizează în orice alt mod.

Elevii trebuie:

  • să respecte locurile atribuite în timpul călătoriei
  • să adopte un comportament și un limbaj adecvat
  • să evite deteriorarea bunurilor din autobuz

Elevii care nu respectă cerințele pot fi supuși sancțiunilor disciplinare în conformitate cu legislația în vigoare.

Aceste sancțiuni pot include restricționarea dreptului de a călători cu autobuzele respective pentru o anumită perioadă de timp.

elevi, copii, scoala
SURSA FOTO: Dreamstime

Ce trebuie să facă școlile?

Pentru a asigura deplasarea elevilor la cursuri cu ajutorul autobuzelor școlare, instituția de învățământ furnizează primarului următoarele informații:

  • programul de circulație
  • traseul/traseele
  • punctul de îmbarcare
  • numărul de elevi transportați într-o singură călătorie
  • și numărul total de călătorii efectuate zilnic, pe durata anului școlar în desfășurare

Numărul de elevi pe o cursă nu poate depăși capacitatea de locuri disponibile.

În vederea organizării deplasării elevilor și a cadrelor didactice la activități culturale/educative, menite să sprijine dezvoltarea competențelor de învățare și a abilităților socio-emoționale, instituția de învățământ transmite primarului informații precum:

  • locul de îmbarcare
  • destinația sau punctele de destinație
  • traseul/traseele
  • durata călătoriei
  • perioada și frecvența de desfășurare a călătoriei

Numărul de elevi care călătoresc într-o singură cursă nu poate depăși capacitatea de locuri disponibile.

Traseele pot fi planificate către orice destinație din întreaga țară, atât în timpul anului școlar, cât și în timpul vacanțelor.

scoala, elevi, ministerul Educatiei
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Microbuzele școlare vor fi inscripționate

Autobuzele școlare sunt utilizate în conformitate cu regulile legale referitoare la circulația pe drumurile publice și la transportul rutier.

Autovehiculele școlare sunt marcate uniform, indiferent de marca sau tipul vehiculului, cu inscripția „TRANSPORT ȘCOLAR”, care este amplasată atât frontal, cât și lateral pe vehicul, având culoarea neagră pe un fond galben.

Costurile asociate sunt responsabilitatea unităților administrativ-teritoriale și sunt finanțate din bugetul local, scrie edupedu.ro.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.