Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Elena Udrea, a declarat, astăzi, că litoralul românesc nu este pregătit pentru un turism competitiv cu cel al altor ţări, dar este de părere că în următorii doi ani el va deveni atractiv atât pentru turişti, cât şi pentru investitori.

”Turismul pe litoral are foarte multe probleme legate de calitatea serviciilor, de preţuri, de felul în care s-a construit în ultimii 20 de ani în staţiuni, ignorându-se interesul public general şi urmărindu-se interesul economic privat imediat, care pe termen lung a dus la situaţia în care ne aflăm astăzi, o situaţie din care reiese că turiştii au început să aleagă alte destinaţii pe litoral decât cele din ţara noastră” a afirmat ministrul, prezent la Mangalia.

Potrivit acesteia, oamenii vin pe litoral nu doar pentru hoteluri şi mâncare, ci doresc să poată beneficia de ”un confort psihic care ţine de peisajul din staţiuni”.

Litorualul transformat în bazar

Elena Udrea a remarcat că nu există ”unitate” în arhitectura construcţiilor, ”fiecare construind după cum l-a tăiat capul” şi s-a ajuns ca litoralul românesc să fie un bazar, în timp ce, în multe zone, turiştii nu mai au acces pe plajă din cauza construcţiilor ridicate ilegal.

”Litoralul este ca un chioşc mare, cu nenumărate chioşcuri mici în interior. Astfel nu se mai poate, pentru că, ori închidem litoralul şi îl lăsăm cu aceste construcţii, ori căutăm soluţii de remediere a situaţiei”, a declarat ministrul.

Un exemplu de încălcare a legii la care a făcut trimitere demnitarul îl reprezintă construcţiile ridicate împrejurul Lacului Belona din Eforie Nord.

”Lacul Belona este monument istoric, nu aveau voie să construiască în jurul lacului. Au devenit proprietari pe terenuri, au construit, situaţie care s-a permis în ultimii 20 de ani, iar acum singura soluţie legală este exproprierea. Banii pentru exproprieri pot proveni din privatizările din turism”, a spus Elena Udrea, menţionând că pentru acest demers ”procedurile sunt dificile, fiind nevoie de modificarea legislaţiei, de reclădirea autorităţii statului care în prezent este ignorată”.

Udrea nu se pliază pe viziunile lui Mazăre

Referitor la dezvoltarea litoralului şi atragerea turiştilor, Elena Udrea consideră că este nevoie de o strategie pentru a cărei punere în aplicare este necesară o colaborare între autorităţile centrale, locale şi agenţii economici.

Despre ”perla” litoralului românesc, staţiunea Mamaia, demnitarul a spus că viziunea pe care primarul Constanţei, Radu Mazăre, o are asupra dezvoltării construcţiilor, nu corespunde cu viziunea MDRT, acuzând că există o aglomerare a construcţiilor, iar accesul turiştilor la plajă şi la mare este tot mai diminuat.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, participă, sâmbătă, la seminarul ”Urbanismul şi turismul durabil – o provocare pentru relansarea litoralului românesc”, organizat, în perioada 24-25 aprilie, la Mangalia.

SURSA: Agerpres