Electrica – rezultate financiare pentru primele 9 luni ale anului 2025

Dintre cele două segmente, furnizarea a avut cea mai mare contribuție la variația EBITDA, înregistrând o îmbunătățire de 558,8 milioane lei. EBITDA pe acest segment a ajuns la 304,1 milioane lei, față de valoarea negativă de –254,7 milioane lei din perioada anterioară. Avansul se explică prin creșterea performanței operaționale, materializată într-un plus de 978,1 milioane lei la venituri și într-o majorare de 247,7 milioane lei a altor venituri, în special a subvențiilor.

Profitul operațional pentru primele nouă luni din 2025 a urcat cu 663,5 milioane lei, ajungând la 1.287,2 milioane lei, comparativ cu 623,7 milioane lei raportate în aceeași perioadă din 2024.

Profitul net pentru 9L 2025 a înregistrat o creștere de 537,4 mil. RON, ajungând la valoarea de 839,8 mil. RON, de la un profit de 302,4 mil. RON în primele nouă luni ale anului precedent.

Alexandru Chiriță, CEO Electrica: „Performanța financiară și operațională din primele nouă luni ale anului susține direcția în care ne-am propus să ducem companiile din Grupul Electrica: solide, disciplinate financiar și pregătite pentru investiții majore. Profitul net de aproape 840 de milioane de lei și EBITDA de peste 1,7 miliarde de lei sunt efectul direct al măsurilor de eficiență, al proceselor riguroase și al unei execuții consecvente pe toate liniile de business.

Segmentul de furnizare a revenit într-o zonă de stabilitate și a contribuit semnificativ la consolidarea rezultatelor financiare, iar cel de distribuție continuă să asigure un flux constant de valoare prin investiții realizate într-un ritm susținut. Depășirea pragului de 4 milioane de consumatori racordați la rețea, alături de investițiile puse deja în funcțiune, marchează un pas important în efortul echipei noastre de a crește calitatea și reziliența infrastructurii din județele pe care le deservim.

În paralel, am accelerat dezvoltarea portofoliului de proiecte regenerabile și de stocare, cu obiectivul de a sprijini dezvoltarea economică a României prin investiții consistente, capabile să întărească securitatea și tranziția energetică pe termen lung.”

Veniturile Grupului Electrica în 9L 2025: creșteri semnificative pe segmentele de furnizare și distribuție

În primele nouă luni ale anului 2025, segmentul de furnizare al Grupului Electrica a înregistrat o creștere a veniturilor de aproximativ 978,1 milioane RON, echivalentul unui avans de 21,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 5.509,1 milioane RON. Această majorare se datorează în principal a trei factori: creșterea prețului de vânzare cu 20,4%, majorarea procentului de recunoaștere a dezechilibrelor de la 5% la 10% începând cu 1 aprilie 2025, conform OUG nr. 6/2025, și creșterea prețului de achiziție, integrată complet în prețul de vânzare după eliminarea plafonării, începând cu 1 iulie 2025. Segmentul de furnizare contribuie astfel cu 70,6% la veniturile consolidate ale Grupului.

La 30 septembrie 2025, sumele estimate pentru subvenții se ridicau la 2.068,2 milioane RON, comparativ cu 1.976,7 milioane RON la 31 decembrie 2024. Între 1 octombrie și 6 noiembrie 2025, au fost colectați 158,3 milioane RON.

Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 510,4 milioane RON, respectiv 15,1%, atingând 3.901,1 milioane RON, din care 2.213,6 milioane RON provin de la clienți externi grupului. Această creștere a fost susținută atât de majorarea tarifului de distribuție cu 12,5%, conform ordinului ANRE nr. 97/2024, cât și de creșterea volumului de energie distribuită cu 2,1% față de primele nouă luni ale anului 2024. Segmentul de distribuție contribuie cu 28,6% la veniturile consolidate ale Grupului.

ANALIZA INDICATORILOR FINANCIARI LA NIVEL CONSOLIDAT

Principalele rezultate prezentate în continuare sunt extrase din situațiile financiare interimare consolidate simplificate la data și pentru perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2025, întocmite conform cu IFRS-EU.

Rezultate financiare – în mil. RON* 9L 2025 9L 2024 Δ Δ%
Venituri operaționale 8.918,9   7.375,8      1.543,1  20,9%
Cheltuieli operaționale (7.631,7)   (6.752,1)        (879,6)  13,0%
Profit operațional 1.287,2       623,7          663,5  106,4%
EBITDA 1.732,3   1.061,9          670,4  63,1%
Rezultat financiar   (273,9)       (237,8)         (36,2) 15,2%
Profit net   839,8       302,4          537,4  177,7%

*Sumele sunt rotunjite la nivelul celei mai apropiate valori întregi

Sursa: Electrica

ALTE INFORMAȚII OPERAȚIONALE IMPORTANTE

  • Volumul de energie electrică distribuită – 13,5 TWh, în creștere cu 2,1% față de 9L 2024. Distribuție Energie Electrică România (DEER) deservește aproximativ 4,005 milioane de utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40,8% din suprafața României;
  • Volumul de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul – 5,5 TWh, în descreștere cu 3% comparativ cu 9L 2024. Electrica Furnizare asigură electricitate pentru aproximativ 3,4 mil. locuri de consum (cele mai multe dintre toți furnizorii din România), din care 1,8 mil. locuri de consum pe piața concurențială, cât și 1,6 mil. locuri de consum în regim de serviciu universal și ca furnizor de ultimă instanță;
  • Cota de piață pe furnizarea de energie electrică – Electrica Furnizare este al doilea cel mai mare furnizor de energie electrică din România (bazat pe volumele furnizate), cu o cotă totală de piață în ianuarie-iulie 2025 de 14,9% și de 10,73% în regim concurențial, conform ultimelor rapoarte ANRE disponibile;
  • În segmentul de producție, capacitatea totală agregată a proiectelor Grupului Electrica, fie că sunt operaționale sau în diferite stadii de dezvoltare, este de 307,5 MW în proiecte de producție a energiei regenerabile (fotovoltaic și eolian) și de 169,5 MWh în 4 proiecte de stocare a energiei. Electrica a demarat și alte 15 proiecte de parcuri de baterii pentru stocarea energiei electrice, cu o capacitate de aproximativ 1 GWh;
  • Baza Activelor Reglementate (BAR) pentru anul 2025, în termeni nominali, este estimată la sfârșitul primelor nouă luni ale anului 2025 la valoarea de 8,3 mld. RON;
  • În primele nouă luni din 2025, DEER a realizat și pus în funcțiune investiții în valoare de 369,8 mil. RON, reprezentând 94,1% din valoarea programului de puneri în funcțiune planificată pentru această perioadă și 46,3% din valoarea anuală planificată, aprobată de ANRE pentru 2025, și recuperări pentru anul 2024.