Ce schimbări vor aduce alegerile în economia autohtonă? Cum vor influenţa cursul euro-leu? sau Ce impact vor avea ele asupra mediului de afaceri românesc? Acestea sunt doar câteva întrebări la care Capital.ro a încercat să afle răspunsuri de la specialişti din piaţă.

“Situaţia economică a României este dezastruoasă în acest moment. După alegeri oamenii vor fi conştienţi de ea pentru că toate măsurile care nu se iau acum fiindcă România se îndatorează peste limită vor fi luate atunci”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac. „Estimarea mea este că, la sfârşitul anului, România va avea o datorie proaspătă de circa 40 de miliarde de euro. Se va răsfrânge, desigur, asupra poporului român, începând cu 1 ianuarie 2010”, a adăugat el.

Reducerea pensiilor, tăieri masive de salarii la bugetari şi majorări de taxe şi impozite, sunt doar câteva dintre măsurile care vor fi aplicate după alegeri. De asemenea, Chirieac susţine că, anul viitor, ne putem aştepta şi la importante mişcări sociale în România.

Cursul euro-leu se va prăbuşi după alegeri?

Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), spune că, după alegeri ne vom confrunta cu o devalorizarea puternică a cursului. “Probabil că 5 lei pentru un euro nu e o barieră de netrecut”.

Pe de altă parte, Bogdan  Chirieac este de părere că euro va rămâne în plaja 4,1 lei – 4,3 lei. „Însă, la o prăbuşire cu două cifre anul acesta, e puţin probabil ca, în cursul euro-leu, acest lucru să nu se vadă. Putem asista la o depreciere controlată a monedei naţionale, dar în niciun caz la o prăbuşire aşa cum se întâmplă în economie”, a explicat el.

Alegerile vor avea un impact negativ şi asupra mediului de afaceri românesc.

„După alegeri, ne vom trezi cu mortul în casă, mortul fiind economia românească”, susţine Chirieac.

Cand va ieşi România din criză? Analistul estimează o ieşire a României din criză, peste cinci – şapte ani de zile. „România nu va mai reuşi să iasă singură din criza, în care ne-am afundat din cauza acestui an electoral, decât cu sprijinul UE”, susţine el.

Şi Liviu Voinea crede că suntem mai aproape de începutul crizei decât de sfârşitul ei.