Raportul studiază situaţia din 183 de economii. România, pe locul 56 la capitolul ‘Unde este cel mai uşor să faci afaceri’, se situează după Bulgaria, Botswana, St. Lucia, Azerbaidjan şi Tunisia (locurile 51-55) şi înaintea statelor Oman, Rwanda, Kazahstan şi Vanuatu (locurile 57-60).

Pe primele 10 locuri se clasează Singapore, Hong Kong, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA, Danemarca, Canada, Norvegia, Irlanda şi Australia, remarcabil fiind faptul că nici una dintre aceste ţări nu şi-a schimbat locul faţă de anul trecut, deşi Singapore, SUA, Norvegia, Irlanda şi Australia nu au mai avut nevoie să mai ia nici o măsură de liberalizare a mediului de afaceri.

Printre ţările membre UE plasate după România în Raportul BM au fost Cehia (locul 63, în creştere de pe 82) şi Polonia (70, în creştere de pe 73). Pe ultimele trei locuri se clasează Burundi, Republica Centrafricană şi Ciad.

Ediţia pe anul 2011 a Raportului Doing Business este cea de-a opta şi analizează reformele făcute până la 1 iunie 2010 în 11 domenii: deschiderea unei afaceri, obţinerea unei autorizaţii de construcţie, înregistrarea unei proprietăţi, obţinerea unui credit, protecţia investitorilor, plata impozitelor, comerţ exterior, respectarea contractelor, închiderea unei firme, instalarea reţelei electrice şi angajarea unor salariaţi.

Premisa de la care au pornit autorii Raportului este că ‘activitatea economică are nevoie de legi bune’.

România face parte dintre cele 16 economii care, în faţa crizei, şi-au îmbunătăţit legislaţia privind regimul falimentului şi al insolvenţei, alături de Belgia, Cehia, Ungaria, Japonia, Coreea, Spania, Marea Britanie şi altele, ajungând ca prin proceduri de reorganizare să permită firmelor viabile din Europa de Est şi Asia să funcţioneze, rata de recuperare fiind de 33 de cenţi la un dolar, faţă de 69 de cenţi/dolar în statele dezvoltate din (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

România mai este apreciată pentru legislaţia care permite obţinerea mai rapidă şi mai ieftină a unei autorizaţii de construcţie şi închiderea mai facilă a unei firme. România se află pe locul 8 în lume în ierarhia statelor care au reformat procedura de obţinere a unei autorizaţii de construcţie. Cel mai rapid se obţine o autorizaţie de construcţie în Singapore, Coreea şi SUA (25, 34 şi 40 de zile).

Reformarea sistemului de obţinere a unei autorizaţii în Hong Kong a permis ca numărul autorizaţiilor de construcţie să crească de la 150 în 2008, la 171 în 2009, în ciuda crizei care izbucnise.

În ceea ce priveşte deschiderea unei firme, media pe plan mondial a scăzut de la 49 la 34 de zile în ultimii 7 ani, iar costurile s-au redus de la 86% la 41% din venitul pe cap de locuitor. Cele mai puţine proceduri la deschiderea unei firme sunt în Canada şi Noua Zeelandă (1), iar în China sunt necesare 14 proceduri, cel mai rapid se deschide o firmă în 1-5 zile, iar cel mai ieftin este în Danemarca (0% din venitul pe cap de locuitor), faţă de Congo, unde costurile se ridică la peste 735% din venitul pe cap de locuitor.

Pe locul 7 între ţările în care este cel mai uşor să iei credit se situează Bulgaria, restul statelor de pe primele 10 locuri fiind, conform BM, Malayezia, Hong Kong, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Marea Britanie, Australia, Israel, Singapore şi SUA.

România are şi ea parte de bile albe în sistemul de obţinere a creditelor pentru că permite descrierea generală a unei garanţii şi pentru sistemul unitar de înregistrare al acţionarilor.

Conform raportului BM, România se clasează pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte numărul de taxe pe care trebuie să le plătească o firmă (113), în timp ce în Suedia se plătesc două impozite, în Hong Kong – 3, în Sri Lanka – 62. Media în ţările cu un sistem facil de impozitare este ca o firmă să plătească 15 impozite în 172 de ore pe an (22 de zile). Media globală ca fiscalitate este că o firmă plăteşte impozite care reprezintă aproximativ 47,8% din profit.

În OECD, numai Elveţia şi Slovacia nu au informatizat integral sistemul de plată a impozitelor. În Tunisia, informatizarea plăţii impozitelor a redus cu 37% timpul afectat de firme acestei activităţi.

În Columbia, introducerea unui sistem electronic unitar pentru toate contribuţiile a crescut cu 55% numărul firmelor contributoare înregistrate, iar contribuţiile sociale încasate de la IMM-uri a crescut cu 42% în anul introducerii sistemului computerizat.

Comerţul exterior este considerat de BM ca fiind cel mai uşor de realizat în Singapore, Hong Kong, Emiratele Arabe, Estonia, Finlanda, Danemarca, Suedia, Coreea, Norvegia şi Israel. Numărul mediu de documente pentru un export s-a redus la 4,4 în OECD, la 6,4 în Asia de Est şi 6,4 în Europa de Est (de la 7,1 în 2007). Timpul pentru realizarea unui export s-a redus în Europa de Est la 27 de zile (32 în 2007).

BM consideră că România a luat măsuri pentru prevenirea abuzurilor în închiderea unei firme şi a promovat înfiinţarea de curţi specializate în insolvenţă.
SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: