Deciziile luat în timpul freneziei imobiliare din 2007 au îndreptat mulţi producători de materiale de construcţii către faliment, iar Cemacon nu a făcut excepţie. Împrumutul de 28 mil. euro pe cinci ani, pentru dezvoltarea unei fabrici uriaşe la Recea, lângă Zalău, a înscris compania pe acest drum. În ultimii trei ani, după înlocuirea managementului societăţii, Cemacon a intrat într-un proces amplu de restructurare sub supravegherea Casei de Insolvenţă Transilvania.
Pentru ca acordul cu BCR să intre în aplicare, Cemacon trebuie să îndeplinească o serie de criterii. În primul rând este necesară o majorare a capitalului social cu 1,5 mil. euro. Suma este necesară pentru finanţarea capitalului de lucru al companiei, astfel ca aceasta să îşi îndeplinească obiectivele de buget şi profitabilitate pentru 2014-2016. Acţionarii majoritari ai Cemacon, care în urmă cu trei săptămâni au anunţat acţiunea concertată de preluare integrală a companiei, vor garanta rambursarea creditului aferent susţinerii activităţii de bază, prin constituirea unei garanţii asupra acţiunilor pe care le deţin la Cemacon.

O altă condiţie a acordului cu BCR este conversia unei părţi din datoria Cemacon, în valoare de 12 mil. euro, în acţiuni Cemacon. Ulterior se va identifica un investitor către care BCR va cesiona respectiva parte din creanţa aferentă creditului. Transferul se va realiza în aşa fel încât noul investitor să nu deţină mai mult de 33% din capitalul social al Cemacon, adică egal cu participaţia celui mai mare acţionar al producătorului, fondul KJK Fund.

În plus, se urmăreşte transferul activelor imobiliare care nu sunt necesarii activităţii de bază a companiei, împreună cu expunerea bancară corespunzătoare – în valoare de 5 mil. euro, către o firmă nou înfiinţată Cemacon Real Estate. Creditul BCR preluat de această firmă va fi garantat printr-o ipotecă pusă pe activele noii societăţi şi o garanţie personală emisă de Cemacon în favoarea BCR în sumă de până la 3 mil. euro.

Dacă toate cerinţele acordului sunt îndeplinite, BCR este dispusă să restructureze un credit în valoare de 13 mil. euro acordat Cemacon, cu o maturitate de 10 ani, cu o perioadă de graţie la plata principalului şi a dobânzilor de un an, garantat cu activele societăţii şi un credit de 5 mil. euro, preluat de Cemacon Real Estate.