Și pentru că este atât de sensibilă,  ideea protejării dreptului de a plăti cu bani cash a devenit chiar subiect de campanie electorală. Asta se întâmplă în Austria, una dintre țările cu cel mai mic apetit pentru adoptarea în masă a plăților cu cardul.

Partidul Popular Austriac (OeVP) a făcut recent o sugestie de modificare a constituţiei în acest sens, în cadrul campaniei sale pentru alegerile parlamentare de la finele lunii septembrie, în condiţiile în care conduce în sondajele de opinie.

Expertul în legislaţia financiară Werner Doralt susţine că austriecii ţin la intimitatea lor şi sunt îngrijoraţi de orice ar putea fi utilizat pentru a-i monitoriza, de exemplu tranzacţiile cu cardul. „Dacă mă duc la cumpărături şi înregistrează cât de mult schnapps am cumpărat, acest lucru este o invazie a vieţii mele private” spune Werner Doralt.

Potrivit unui studiu recent efectuat de ING bank în 13 ţări europene, Australia şi SUA arată că austriecii sunt cei mai rezistenţi la ideea de a renunţa la plăţile cu numerar. Doar 10% din cei intervievaţi în Austria au declarat că ar putea să se descurce şi fără bani gheaţă, comparativ cu o medie de 22% la nivel european.

De asemenea, potrivit datelor din 2017 colectate de Banca Centrală Europeană, numerarul a fost responsabil pentru 67% din banii cheltuiţi la punctele de vânzare din Austria, comparativ cu 27% în Olanda. Chiar şi în ţara vecină Germania, o altă ţară renumită pentru preferinţa sa pentru banii gheaţă, ponderea numerarului este de 55%.

Te-ar putea interesa și: