Fostul lider PSD, Liviu Dragnea a deschis în iulie un proces la Curtea de Apel București. Dragnea se plânge de procurorul DNA, Alexandra Lăncrăjan ce-l anchetează în dosarul Tel Drum.

Din penitenciarul de la Rahova, unde ispășește 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Direcţia de Protecţia Copilului Teleorman, acesta spune că procurorul ar fi dat dovadă de rea-credinţă în timpul anchetei sale, fapt ce ar fi dus la vătămarea drepturilor sale procesuale, scrie ziare.com.

Dragnea scrie în plângere că procurorul de caz ar fi efectuat cercetări în cazul Tel Drum, solicitări de înscrisuri şi audieri de martori, deşi infracţiunea de abuz în serviciu ar fi fost prescrisă.

În 2013 acesta a fost cercetat pentru această infracțiune, iar faptele fuseseră clasate inițial însă procurorul Alexandra Lăncrăjan a solicitat infirmarea acestei clasări, în cadrul anchetei Tel Drum.

„În ciuda faptului că avea cunoştinţă că infracţiunea privind privatizarea Tel Drum fusese cercetată în cadrul dosarului nr. 337/P/2009, această nu face nicio distincţie şi nicio precizare şi solicită infirmarea rezoluţiei şi redeschiderea urmăririi penale inclusiv cu privire la această fapta. Or, acest aspect considerăm că reprezintă o încălcare flagrantă, cu ştiinţă, a normelor de drept material ori procesual incidente, urmărind şi acceptând vătămarea drepturilor domnului Liviu Dragnea,” se arată în cererea de chemare în judecată.

Dragnea invocă și un alt motiv conform căruia investigaţiile/rapoartele OLAF realizate în acest caz nu-l vizau pe el, „sub niciun aspect, acesta nefiind persoană vizată în cadrul acestor investigaţii, aşa cum rezultă din documentele pe care le ataşăm.”

Dragnea a depus în acest sens un înscris la OLAF fiind foarte nemulțumit că a fost redeschis acest caz în baza investigaţiilor/rapoartelor OLAF.

„Cum este posibil că procurorul să pornească urmărirea penală împotriva acestuia, cu privire la infracţiunile menţionate mai sus (fraude cu fonduri europene – n.r.), argumentând cu faptul că au apărut elemente noi, respectiv investigaţiile OLAF, în condiţiile în care în sarcina domnului Liviu Dragnea nu s-a reţinut nicio încălcare a vreunui text de lege şi nici nu a făcut obiectul investigaţiei OLAF?”, se mai arată în cererea de chemare în judecată.

Liviu Dragnea este de asemenea sceptic în ceea ce privește ancheta jurnalistică „Valiza” ce a fost publicată de Rise Project. Fostul lider PSD suspectează că o bună parte din informații ar fi provenit de la DNA.

„Totodată, un alt aspect care ne ridică mari suspiciuni este episodul care a fost lansat în spaţiul public denumit Valiza în ceea ce îl priveşte pe domnul Liviu Dragnea, respectiv documentele care au fost găsite undeva pe proprietatea unui ţăran din Teleorman. Suspiciunie noastre se referă la faptul că în dosarul 986/P/2014 percheziţia informatică a început de peste 4 luni, dar rezultatul percheziţiei nu ne-a fost comunicat nici până astăzi. Pornind de la suspiciunile noastre, am conchis că poate există situaţia în care, în realitate, dacă nu majoritatea, atunci anumite documente care au apărut în conţinutul aşa zisei valize găsită şi predată către RISE Project să fi fost predate dintr-o altă sursă. Considerăm că şi în acest caz trebuie verificate toate aspectele invocate de noi,” conchide Liviu Dragnea.

Te-ar putea interesa și: