Hugh Laurie a cunoscut inițial succesul cu proiectul Fry and Laurie, creat alături de colaboratorul sau Stephen Fry, și a apărut în filme precum „Sense and Sensibility”, „101 Dalmațieni” și „Stuart Little” înainte să joace rolul lui Gregory House, doctorul încăpățânat din serialul care i-a adus celebritatea globală.

În ultimul deceniu, Laurie a apărut în alte serii apreciate, precum „The Night Manager” (pentru care a primit și un Glob de Aur), „Veep”, „Catch-22” și „Avenue 5”.

La 60 de ani, cu barba mult mai pronunțată și cu un zâmbet în locul figurii încruntate a lui House, Laurie continuă să încânte publicul. În noul său serial SF de comedie, Avenue 5, actorul britanic joacă rolul lui Ryan Clark, căpitanul unei nave spațiale menite să ducă turiștii într-o croazieră în Sistemul Solar.

Atunci când sistemul navei se defectează, căpitanul și pasagerii ajung la ani-lumină distanță de Pământ, cu resurse ce erau menite unei călătorii de 8 săptămâni. E responsabilitatea lui Clark să mențină ordinea și, cu el la conducere, nimic rău nu se poate întâmpla.

Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959 şi a studiat la Oxford şi Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum „Raţiune şi simţire“ (1995), seria „Stuart Little“, „Maybe Baby“ (2000), „Street Kings“ (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul TV „Dr. House“, pentru care a trebuit să renunţe la accentul britanic.

Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

În 2014, actorul şi muzician Hugh Laurie a cântat pentru prima dată în România, pe scena Sălii Palatului, alături de The Copper Bottom Band.