Donald Trump nu renunță prea ușor la fotoliul de președinte al SUA. El refuză să îşi recunoască înfrângerea și spune că adevăratul câștigător este chiar el. Încă lider la Casa Albă, acesta susține că au existat nereguli, informează dpa preluat de Agerpres.

Preşedintele republican a postat prima sa reacţie pe reţelele de socializare la rezultatul scrutinului anunţat de media care îl dă câştigător pe democratul Joe Biden, scriind cu majuscule şi neaducând dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, dintre care unele au fost deja respinse de instanţă.

„OBSERVATORILOR NU LI S-A PERMIS PREZENŢA ÎN ÎNCĂPERILE UNDE SE NUMĂRĂ. AM CÂŞTIGAT SCRUTINUL, AM OBŢINUT 71.000.000 DE VOTURI LEGALE”, a scris Trump într-o primă postare care a fost marcată prompt şi restricţionată de Twitter pentru difuzarea de informaţii controversate despre alegeri.

„S-AU ÎNTÂMPLAT LUCRURI RELE PE CARE OBSERVATORII NOŞTRI NU AU FOST LĂSAŢI SĂ LE VADĂ. NICIODATĂ NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT. MILIOANE DE BULETINE DE VOT PRIN CORESPONDENŢĂ AU FOST TRIMISE UNOR OAMENI CARE NU LE-AU CERUT NICIODATĂ!”

„71. 000.000 de voturi legale. Cel mai mult VREODATĂ pentru un preşedinte în funcţie!” a mai scris Trump într-o postare ulterioară pe Twitter.

În tot acest timp, în SUA este agitație mare. Susţinători ai preşedintelui Donald Trump s-au adunat în câteva oraşe din Statele Unite pentru a protesta, susţinând că alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie au fost furate. Sute de persoane s-au adunat în Lansing, capitala statului Michigan, un stat-cheie unde democratul Joe Biden a câştigat.

Alţi susţinători ai candidatului republican Donald Trump s-au adunat în Atlanta, statul Georgia şi în statul Arizona, scandând „opriţi furtul”, în pofida faptului că autorităţile nu au găsit dovezi ale unei fraude electorale de amploare. Protestele susţinătorilor preşedintelui Donald Trump par relativ mici şi izolate în comparaţie cu manifestările publice de bucurie ale susţinătorii lui Joe Biden, care au umplut străzile în mai multe oraşe din SUA.