Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va numi foarte curând un nou judecător la Curtea Supremă a SUA, pe locul rămas vacant după decesul magistratei liberale Ruth Bader Ginsburg, transmite Reuters.

Mesajul lui Iohannis

‘Am ajuns în această funcţie de putere şi importantă pentru a lua decizii pentru poporul care ne-a ales cu atâta mândrie, iar una din cele mai importante puteri a fost considerată de multă vreme selectarea Judecătorilor Curţii Supreme a Statelor Unite. Avem această obligaţie, fără întârziere!’, a scris Trump pe Twitter.

Ginsburg a decedat vineri, la vârsta de 87 de ani, după 27 de ani în funcţie la instanţa supremă. Trump, aflat în campanie electorală pentru realegere la scrutinul din 3 noiembrie, are ocazia de a întări majoritatea Curţii Supreme la şase conservatori faţă de numai trei liberali.

Democraţii resimt încă refuzul Senatului de a audia un candidat la Curtea Supremă propus de fostul preşedinte Barack Obama. Acesta l-a nominalizat în 2016 pe Merrick Garland, după decesul judecătorului conservator Antonin Scalia cu zece luni înaintea alegerilor prezidenţiale. Republicanii, majoritari în Senat, au susţinut atunci că nu trebuie iniţiată procedura de validare într-un an electoral. Acum, situaţia s-a inversat.

Ruth Bader Ginsburg a contribuit la decizii vitale luate în ultimele decenii în SUA

Ginsburg considerată cea mai puternică reprezentantă a aripii liberale a Curții înclinând balanța în favoarea progresiștilor în cazul unor voturi în chestiuni controversate ce divizau societatea. Cu anii a căpătat faima unei adevărate vedete și era poreclită „Notorious R.B.G.”, în analogie cu starul rap „Notorious B.I.G.”, relatează CNN.

Cea mai veche judecătoare în funcție a Curții Supreme

Ginsburg se lupta de mai mulți ani cu cancerul. Aceasta a avut nu mai puțin de cinci recidive, iar la începutul acestui an o biopsie a relevat leziuni hepatice. Aceasta făcut chimioterapie și a dat asigurări că rezultatele sunt bune și că își poate continua activitatea. De asemenea, spunea că a fi activă o ajută să lupte cu boala și spera să-și servească țara până la 90 de ani. Era cea mai veche judecătoare în funcție a Curții Supreme, din care a făcut parte 27 de ani.

Curtea Supremă a SUA are nouă judecători care sunt numiți pe viață de președinte. Locul devenit vacant reprezintă o oportunitate pentru Donald Trump, care se află în fața alegerilor prezidențiale, să consolideze majoritatea conservatoare a Curții. Donald Trump a numit în mandatul său doi judecători la Curtea Supremă, iar în actuala componență instanța era conservatoare la limită, cu 5 la 4 voturi.

„Națiunea noastră a pierdut un jurist de statură istorică. Noi am pierdut o colegă prețuită. Astăzi suntem în doliu, dar avem încredere că generațiile viitoare își vor aminti de Ruth Bader Ginsburg drept o promotoare neobosită și hotărâtă a justiției”, a spus judecătorul șef al Curții, John Roberts, într-o declarație, conform Radio România Actualități.