John Adrian Ene, fost fotbalist, ultima oară antrenor la Academica Clinceni, a murit la vârsta de 52 de ani. În 2021, cu el pe bancă, Academica Clinceni bifa primul succes după 6 luni în Liga 1, 1-0 cu Dinamo!

„Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag! Nu îmi vine a crede, John Ene, cum aseară ne-am salutat și, astăzi să se întâmple așa ceva. Of, Doamne! Îți mulțumesc pentru toate vorbele bune și tot ce m-ai învățat! ÎMI ESTE GREU, PRIETEN DRAG, SĂ SPUN ASTA: DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, JHONIII!”, a scris Teodorov Ionuț pe Facebook.

Val de reacții la aflarea dureroasei vești

Daniel Popa, cel mai tânăr antrenor de fotbal din Liga 1, a transmis un mesaj după decesul lui John Adrian Ene: „Este incredibil! Aseară îmi aminteam momentele frumoase pe care le-am trăit împreună și acum… Dumnezeu să te odihnească în pace!”.

John Adrian Ene a fost portar la Steaua, Ceahlăul, FC Brașov. A evoluat și în Albania, pentru un an. La 37 de ani, John Adrian Ene s-a retras de la Dunărea Giurgiu. De aproape un deceniu, antrena la Academica Clinceni.

Doliu uriaș în fotbalul românesc

Cu o zi în urmă, s-a mai aflat o veste tristă. Unul dintre salvatorii clubului arădean UTA, Nicolae Bara, fost finanțator al grupării între 2006 și 2008 a decedat. Anunțul a fost făcut de Costel Traian Igaș, fostul ministru al Administrației și Internelor. Bara intenționa, conform apropiaților, să investească din nou la Bătrâna Doamnă. Nicolae Bara avea de gând să investească din nou la clubul său de suflet.

În afara clubului UTA, Bara avea și alte contacte cu lumea sportului fiind patron al cotidianului de sport „Sport Total” dar și al radioului „Sport Total FM”

„Drumurile și acțiunile noastre au fost mereu purtate de gândul cel bun, de azi înainte rămâne doar amintirea vremurilor prin care am trecut împreună! Drum lin spre eternitate, prieten bun!” a scris Tarian Igaș pe o rețea de socializare.

Dorința cea mare a lui Nicolae Bara de la UTA

„Nu mai sunt la vârsta la care să visez cai verzi pe pereți. Nu pot să pun căruța înaintea calului. Nu am cum să fac strategii până nu înțeleg foarte bine dacă e nevoie de mine într-un fel sau altul.

Interesul meu era să văd dacă pot ajuta UTA cumva, nu știu cum, nu am un scenariu prestabilit. Ăsta e singurul meu interes, să ajut UTA. Dacă pot, iar dacă nu mă dau la o parte și rămân în continuare un suporter din umbră care urmăresc fenomenul, dar lăsați-mă să evaluez corect”, spunea Nicolae Bara, pe data de 4 februarie 2023.