Doliu în fotbal. România a pierdut un mare nume: „A fost unul din oamenii cărora cu siguranță li se poate dedica o pagină din istoria fotbalului”

Doliu în fotbal. România a pierdut un mare nume: „A fost unul din oamenii cărora cu siguranță li se poate dedica o pagină din istoria fotbalului”

SURSA FOTO: Dreamstime - doliu în fotbal, piatră funerară sub formă de minge de fotbal

Publicat de Georgiana Natalia la 30 aprilie 2026, 23:13

Fotbalul nemțean a pierdut una dintre figurile sale emblematice. Vestea a căzut ca un trăsnet peste comunitatea locală. Moartea lui Viorel Măstăcăneanu a stârnit un val de emoție printre suporteri.

Doliu în fotbalul românesc: a murit Viorel Măstăcăneanu, fost președinte al Ceahlăului

Fotbalul nemțean este în doliu după moartea lui Viorel Măstăcăneanu, fost președinte al Consiliului de Administrație al clubului FC Ceahlăul Piatra Neamț. Acesta s-a stins din viață miercuri, 29 aprilie 2026. A decedat la vârsta de 72 de ani.

Familia sa a anunțat pe Facebook programul funeraliilor. Fiica fostului președinte a precizat că trupul neînsuflețit va fi depus la capela Bisericii „Sfântul Ioan” din cartierul Mărăței, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 2 mai. Ulterior, acesta va fi condus pe ultimul drum la cimitirul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Vânători.

„Pentru cei ce vor să își ia rămas bun de la tatăl nostru, Viorel Măstăcăneanu: va fi depus azi la capela bisericii Sfântul Ioan din cartierul Mărăței, cu puțin înainte de citirea stâlpilor, de la ora 18:00. Slujba va avea loc Sâmbătă, 2 Mai, la Biserica Sfântul Ioan, iar înmormântarea va avea loc în jurul orei 13:00 la cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din cartierul Vânători”, a scris pe Facebook fiica fostului conducător de club.

Viorel Măstăcăneanu a condus clubul Ceahlăul în perioada 2006–2014, inclusiv în anii în care echipa evolua în Liga 1. El a fost finul lui Gheorghe Ștefan, fost patron al clubului.

Suporterii nu-l vor uita curând

Reprezentanții CSM Ceahlăul Piatra Neamț au anunțat că fostul oficial a trecut la Cele Veșnice și au transmis condoleanțe familiei îndoliate. La rândul lor, suporterii Ceahlăului au arătat că fostul conducător a fost una dintre figurile importante ale fotbalului nemțean, considerând că numele său merită un loc în istoria acestui sport la nivel local.

Mesajele de regret au curs din partea comunității locale și a suporterilor. Un apropiat a transmis, cu profundă durere, că decesul lui Măstăcăneanu a fost unul fulgerător, subliniind că acesta a fost nu doar președintele clubului, ci și un prieten apreciat de toți cei din jur. Totodată, acesta a adresat condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut.

Numeroși români au transmis mesaje de condoleanțe în mediul online, evocând amintirea sa și exprimându-și regretul pentru pierderea suferită de familie și de comunitatea fotbalistică.

„Viorel Măstăcăneanu a trecut la cele veșnice. Fost președinte al Consiliului de Administrație al FC Ceahlăul,Viorel Măstăcăneanu a fost unul din oamenii cărora cu siguranță li se poate dedica o pagină din istoria fotbalului nemțean . Dumnezeu să-l odihnească !”, au anunțat Suporteri Ceahlăul.

„TRAGEDIE ÎN FOTBALUL NEMȚEAN! Cu sinceră și adâncă durere vă anunț decesul fulgerător al celui care a fost, la atâtea bucurii și necazuri, Președintele nostru și amicul tuturor, Domnul Mestecaneanu!! Condoleanțe celor dragi, condoleanțe familiei „Ceahlăul”, condoleanțe tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat ! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, Nea Vio!”, a anunțat un român.

„Odihnă veșnică!

Dumnezeu să-l odihnească în pace condoleanțe familiei!

Dumnezeu să-l odihnească! Drum lin spre ceruri!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și lumina ! Sincere condoleanțe familiei !

Irina si Ionuț să fiiti mîndri că a fost tatăl vostru și să vă aduceți aminte doar de momentele de fericire si bucurie traite alaturi el iar noi ceilalți nu putem decit să- i purtăm veșnică recunostintă si pioasă amintire! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească in pace in impărătia sa!

Condoleante! Imi pare nespus de rau”, au scris românii în secțiunea de comentarii.

Informații articol
Despre autor
Georgiana Natalia

CONTACT: nr. de telefon: 0771 505 538 Gmail: georgiana.natalia@capital.ro

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.