Doliu uriaş în Biserică! Preotul Gheorghe Miclăuș s-a stins din viață. Care a fost cauza decesului
SURSA FOTO: Dreamstime
Doliu în lumea bisericească. Un cunoscut preot s-a stins din viață. Este vorba despre preotul Gheorghe Miclăuș, care a murit la vârsta de 59 de ani, la Torino. Potrivit ultimelor informații, acesta a dus o lungă suferință.
Doliu în lumea bisericească după ce preotul Gheorghe Miclăuș, în vârstă de 59 de ani, a încetat din viață la Torino. Anunțul a fost făcut de Episcopia Romano-Catolică Iași, într-o postare pe pagina de socializare.
Sursa citată nu a precizat cauza morții, însă se pare că preotul a dus o lungă suferință în ultimii ani.
Amintim faptul că din anul 2002 și până în prezent, preotul Gelu a fost capelan al românilor din Torino care se adunau în Biserica „Madonna del Carmine” din acest oraș, fiind un liant în această comunitate pe care a păstorit-o cu multă dedicare și fiind foarte apreciat de această comunitate.
”A trecut la Domnul preotul Gheorghe (Gelu) Miclăuș. După o lungă suferință pe care a purtat-o cu mult curaj și speranță, fiind îngrijit cu sfintele taine, preotul Gheorghe Miclăuș, în vârstă de 59 de ani, a trecut la cele veşnice în noaptea de vineri, 18 iunie 2021, la ora 1.30, la Torino (Italia)”, a transmis Episcopiei Romano-Catolică Iași.
Familia îndurerată a preotului a anunțat și ea la rândul ei decesul, într-o postare pe pagina acestuia de socializare.
”Familia Miclăuș, cu profundă durere anunță trecerea la Domnul a Părintelui Gelu. Vă suntem recunoscători pentru toată iubirea și rugăciunile voastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a precizat familia acestuia.
Doliu în Biserică. Preotul Gheorghe Miclăuș a murit
Preotul Gheorghe Miclăuș a fost un om extrem de apreciat, iar pe lângă activitatea pastorală bogată, acesta s-a preocupat să vestească evanghelia, ”frumusețea vieții creștine și calea mântuirii”, așa cum spunea chiar el.
În același timp, preotul a ajutat la redactarea revistei ”Lumina creștinului”, în perioada octombrie 1992 – august 1994, fiind și primul redactor al revistei pentru copii ”Isus, prietenul copiilor”.
Totodată, pe lângă colaborarea la realizarea manualelor de religie pentru elevii din Dieceza de Iaşi, părintele Gelu a realizat și cartea „Micul catehism explicat copiilor pentru Prima Sfântă Împărtășanie”, care este de un real ajutor pentru copiii care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtășanie, dar şi pentru cei care au rolul de a ajuta la formarea culturii religioase a copiilor.
Preotul Adrian Blăjuță a venit și el cu o serie de precizări legate de înmormântarea lui Gheorghe Miclăuș. Potrivit acestuia, marți, pe data 22 iunie, trupul preotului va ajunge în Bacău, unde va fi celebrată o Sfântă Liturghie, înmormântarea urmând să aibă loc în cursul zilei de miercuri.
”Marți după-amiază, 22 iunie, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va ajunge la Bacău, iar la ora 18.00 se va celebra o Sfântă Liturghie cu recviem în Biserica „Sfinții Petru și Paul”. Înmormântarea va avea loc la Traian (BC), miercuri, 23 iunie, la ora 10.30. Să se odihnească în pace!”, a mai scris preotul Adrian Blăjuță pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolică Iași.
Amintim faptul că părintele Gelu Miclăuș s-a născut la 12 aprilie 1962 la Traian – Bacău și a absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1976 la Bacău, Liceul în anul 1979 la Bacău, Şcoala de Cantori în anul 1982 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1989.
Pe 25 iunie 1989, aceasta a fost sfinţit preot de către ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București.

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





