Doliu uriaș! A murit unul dintre cei mai mari antrenori din istorie. A fost o adevărată legendă

Doliu uriaș! A murit unul dintre cei mai mari antrenori din istorie. A fost o adevărată legendă

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 16 septembrie 2021, 17:36

Doliu imens în lumea sportului la nivel mondial. Unul dintre cei mai legendari antrenori s-a stins din viață. A antrenat numeroase echipe, una dintre ele ajungând chiar și la Cupa Mondială.

Doliu în lumea sportului la nivel mondial după ce Dusan Ivkovic, unul dintre legendarii antrenori ai baschetul european, s-a stins din viață în această dimineață la Belgrad. Acesta avea 77 de ani și s-a luptat ani întregi cu mai multe afecțiuni.

Goran Kalinic, președintele celor de la Radnicki a făcut anunțul tragic. Potrivit acestuia, antrenorul s-a stins din viață în cursul dimineții de joi, la un spital din Belgrad. În ceea ce privește cauza morții, potrivit sursei citate, acesta suferea de mai multe afecțiuni printre care și apă la plămâni.

„La ora 6.50 dimineața, Dusan Ivkovic a murit într-un spital din Belgrad din cauza apei din plămâni și alte afecțiuni”, a declarat pentru mass-media Goran Kalinic, președintele celor de la Radnicki.

Trebuie menționat faptul că Ivkovic, în vârstă de 77 de ani, părăsise acest sport în 2016 când s-a retras din activitate. De asemenea, în anul 2009 el a fost cel care a antrenat naționala Serbiei gratis, atunci cînd federația din această țară avea mari probleme financiare.

Doliu în lumea sportului. A murit cel mai de succes antrenor din Europa

În ceea ce privește activitatea sa, în primă fază el s-a implicat în baschet a început ca jucător, perioadă în care a apărat doar tricoul celor de la Radnički (1958-68). La același club și-a început cariera și ca antrenor cu Radnički, din 1982 până în 1984.

A bifat mai multe echipe de succes în întreaga sa activitate. În afară de clubul său de origine, a antrenat de-a lungul anilor formații precum Partizan, Aris, Sibenik, PAOK, Panionios, AEK Atena, Olympiacos, Voivodina, Dinamo Moscova, CSKA Moscova și Efes.

Totodată, presa sârbă scrie despre Dusan Ivkovic că a fost unul dintre cei mai de succes antrenori europeni din toate timpurile, în special pentru activitatea sa în fruntea echipei naționale iugoslave, pe care a condus-o la aur într-o Cupă Mondială (Argentina 1990) și în trei Europene (Zabreb 1989, Roma 1991 și Atena 1995).  În același timp, tot el a fost cel care a condus Iugoslavia la un argint olimpic la Seul 1988.

De-a lungul carierei sale antrenorul a bifat mai multe premii. Ivkovic a câștigat două Euroligi ca antrenor al lui Olympiacos (1997 și 2012), o Cupă Saporta (AEK 2000), o Cupă Korac (Partizan 1979) și o Cupă ULEB (Dinamo Moscova 2006).

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.