Doliu național! A murit unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară din România
SURSA FOTO: Dreamstime
Unul dintre cei mai cunoscuți rapsozi populari ai Banatului a încetat din viață. În vârstă de 85 de ani, artistul a murit din cauza unor probleme mari de sănătate.
Cântărețul Iosif Ciocloda, a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani în localitatea natală a mamei sale, Mehadica. Acesta avea probleme de sănătate, suferind de o boală cronică. Înmormântarea sa va avea loc vineri, 16 decembrie, în localitatea Mehadica din Caraș-Severin, acolo unde artistul și-a petrecut aproape toată viața.
S-a remarcat imediat pentru vocea sa deosebită
Iosif Ciocloda s-a născut în satul Borlovenii Vechi, comuna Prigor la 1 octombrie 1937 și a fost remarcat încă de mic. Vocea sa a ieşit în evidenţă încă de pe băncile școlii, la serbările şcolare, unde, de fiecare dată, se situa pe locul I.
El a mărturisit că a moștenit-o pe mama sa, care la rândul ei avea o voce deosebită, fiind cunoscută în toată zona drept cea mai bună bocitoare. Vocea sa i-a plăcut taragotistului Iosif Milu, artist emerit, care venea acasă cu ocazia Rugii de la Mehadica şi care a dorit să-l ducă la Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti. Din păcate, situaţia familială nu i-a permis să părăsească satul natal, potrivit caon.ro.
Chiar dacă a activat ca solist de muzică populară din 1962, adevăratul său debut a avut loc în 1970, alături de Orchestra Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, condusă la acea vreme de regretatul Guţu Gore. El a continaut aici și sub bagheta dirijorului Nicolae Perescu, unul dintre cei mai mari dirijori din Banatul Montan. Sub bagheta sa este cunoscut atât în Caraş-Severin, cât şi în alte judeţe. De asemenea, în această perioadă realizează prima emisiune la postul național de televiziune.
Melodiile sale, cunoscute de iubitorii de muzică populară
Printre cântecele sale de debut se numără „Munte, munte, Semenic”, „M-am gândit, mamă, să-ţi cânt”, „Mândri-s junii prin Banat” sau „Rozmarin Bănăţenesc”. Datorită talentului său, Iosif Ciocloda a fost angajat la „Doina Banatului” în 1976, unde l-a avut ca dirijor pe Laci Perescu. El și-a continuat aici turneele în ţară şi a participat la Festivalul „Cântarea României”, obţinând titlul de Laureat, alături de Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca.
Melodiile înregistrate au devenit piese de rezistenţă în melosul bănăţean, iar „Satule, grădină mândră”, „Spune mamă-adevărat”, „Nu ţi-o fi, mamă, păcat” le regăsim pe buzele iubitorilor de muzică populară.
În anul 1997 s-a pensionat şi s-a retras împreună cu soţia în casa părintească din Mehadica, iar în 2018 a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș.
https://www.youtube.com/watch?v=i93t789pxBA
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





