Doliu în presa românească. Un mare jurnalist a murit: Ai plecat într-o altă galaxie de ziua ta

Doliu în presa românească. Un mare jurnalist a murit: Ai plecat într-o altă galaxie de ziua ta

SURSA FOTO: Dreamstime/Doliu

Publicat de Corina Chiriac la 3 martie 2026, 08:25

Jurnalistul Marian Cioba, reporter cu 35 de ani de activitate în redacțiile Libertatea și Informația Bucureștiului și unul dintre martorii direcți ai Revoluției din 1989, a murit. Anunțul a fost făcut de familie printr-un mesaj emoționant.

A murit jurnalisul Marian Cioba

Jurnalistul Marian Cioba, unul dintre reporterii care au contribuit la formarea presei libere după căderea comunismului, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de familie printr-un mesaj emoționant publicat pe pagina sa de Facebook.

„Ai plecat într-o altă galaxie de ziua ta. Drum lin între stele”.

Cu o carieră de 35 de ani în presa scrisă, Marian Cioba a fost un nume legat de două redacții importante: Libertatea și Informația Bucureștiului. Activitatea sa s-a desfășurat într-o perioadă de transformări majore pentru societatea românească, iar contribuția sa la jurnalismul post-decembrist rămâne semnificativă.

Marian Cioba s-a aflat în mijlocul evenimentelor din decembrie 1989 din București

Un moment definitoriu al carierei sale este legat de Revoluția Română din 1989. În zilele tensionate din decembrie, Marian Cioba s-a aflat în mijlocul evenimentelor din București și a documentat mișcările de stradă din Capitală.

Reportajul său despre manifestațiile din centrul orașului a fost publicat la pagina 3 în primul număr al noului ziar Libertatea, apărut imediat după schimbarea de regim. Materialul a devenit un reper pentru presa aflată la început de drum într-o Românie care își redefinea libertatea de exprimare.

Marian Cioba
SURSA FOTO: Facebook/Marian Cioba

35 de ani dedicați presei scrise

Într-o declarație acordată ulterior, jurnalistul rememora atmosfera dramatică din acele zile: el și alți doi colegi urmăreau desfășurarea protestelor dintr-un apartament situat deasupra restaurantului Pescarul, vizavi de Hotelul Intercontinental. De acolo au asistat la confruntări și la momentele care aveau să schimbe cursul istoriei recente.

După revenirea în redacție, situația a degenerat rapid, iar focurile de armă au început să se audă din mai multe direcții. Contextul era unul extrem de periculos, însă echipa de jurnaliști a continuat să lucreze pentru a scoate pe piață primul număr al ziarului.

„Toți trei supravegheam mișcările de stradă de deasupra restaurantului Pescarul, peste drum de Intercontinental, din apartamentul unui doctor. Am văzut cam tot ce s-a petrecut. Noul ziar a fost inițiat de 30 de oameni. După ce ne-am întors în redacție, a început să se tragă din toate direcțiile”, declara Marian Cioba.

De-a lungul carierei sale, Marian Cioba a fost implicat activ în viața redacțională, contribuind la dezvoltarea unui stil jurnalistic bazat pe observație directă, rigoare și asumarea responsabilității față de cititori.

Informații articol
Etichete: , , ,
Publicat în: Stil de viață
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.